Ultima rundă a turului acestui sezon regular al Ligii 1 programează astăzi două partide.
De la ora 17:30, va avea loc CS Mioveni – UTA, duelul urmând a conta pentru ultima rundă a turului acestui sezon regular al Ligii 1.
Nou-promovata vine după un eșec la scor în Bănie cu Universitatea Craiova, scor 5-2. În urma acestui rezultat, trupa lui Alexandru Pelici a ajuns la nouă meciuri consecutive oficiale fără victorie, serie în care a înregistrat șase înfrângeri și trei remize, una dintre acestea fiind consemnată în Cupă cu Rapid, meci pe care „galben-verzii” l-au cedat la penalty-uri, fiind astfel eliminați din competiția KO a României. De notat ar fi că ultimul succes al argeșenilor datează din 23 august, 1-0 pe teren propriu cu „U” Craiova 1948. Cu 12 puncte, CS Mioveni se afllă pe locul 14 în Liga 1, loc ce duce la barajul pentru menținerea în prima ligă.
De partea cealaltă, UTA vine după un eșec pe „Francis Newman”, scor 2-0 cu Chindia, rezultat pe care Laszlo Balint l-a catalogat a fi mincinos după aspectul jocului, elevii săi trecându-și în cont ratări monumentale. Cu 23 de puncte, „Bătrâna Doamnă” se află pe locul 7, la egalitate de puncte cu Rapid, giuleștenii fiind pe locul 6 datorită golaverajului superior. De evidențiat ar fi forma bună arătată de arădeni pe teren advers, eșecul din Moldova cu FC Botoșani, scor 2-1, fiind singurul stagional înregistrat de „Bătrâna Doamnă” în deplasare. În rest, Hora & co au bifat trei victorii și două remize „afară” (golaveraj 8-4), venind la Mioveni cu obiectivul declarat de a pleca cu toate cele trei puncte puse în joc. Rămâne de văzut dacă „alb-roșii” vor avea și forța de a se impune în această deplasare.
Echipe probabile CS Mioveni – UTA:
CS Mioveni: Ducan – Garutti, Iacob, Balaur – Șerbănică, Dumitriu, Panait, Oancea – Blănaru, Rusu, Sanoh
Antrenor: Alexandru Pelici
UTA: Iacob- Shlyakov, Medjimorec, Benga, Vukcevic- Vorobjoras, Batha – Roger, Ubbink, Miculescu- Hora
Antrenor: Laszlo Balint
De la ora 20:30, va avea loc „U” Craiova 1948 – Sepsi OSK, duelul urmând a conta pentru ultima rundă a turului acestui sezon regular al Ligii 1.
Cele două formații sunt la egalitate de puncte înaintea acestei confurntări, ambele contabilizând câte 13 puncte, Sepsi fiind pe locul 11 datorită golaverajului superior oltenilor care sunt pe locul 12.
Duelul din Bănie este o reeditare a confruntării care a avut loc în optimile de finală ale Cupei României pe 28 octombrie. Atunci, Sepsi a avut câștig de cauză la Severin, scor 1-0, diferența fiind făcută de autogolul lui Marko Gajic (min.37). Față de această dispută, „juveții” nu-l vor mai avea pe bancă pe Flavius Stoican. Vulcanicul technician a intrat după jocul din weekend de la Mioveni cu Rapid, scor 0-0, în conflict cu Adrian Mititelu, producându-se divorțul după doar patru meciuri ale acestuia la cârma nou-promovatei. „Principal” la acest meci va fi Dan Vasilică, preparatorul fizic asigurând interimatul la echipă și în toamna anului trecut.
De partea cealaltă, după victoria de la Severin din Cupă, de care am amintit, Sepsi OSK s-a dezlănțuit în Liga 1, câștigând în weekend pe propriul teren confruntarea cu Dinamo, scor 4-1. A fost prima victorie pentru covăsneni în Liga 1 după cea din prima etapă cu Academica, bifată tot aacasă, scor 2-0. În deplasare, în turul acestui campionat, echipa lui Cristiano Bergodi nu a cunsocut încă gustul succesului, având 4 remize și 2 eșecuri. De notat ar fi că ultima victorie în Liga 1 a covăsnenilor datează din 10 mai, scor 1-0 în „Gruia” cu CFR Cluj. Avertizat cu galben în disputa cu Dinamo, Boubacar Fofana va fi suspendat pentru acest meci din cauza cumului cartonașelor.
Covăsnenii vin deciși în Bănie să profite de degringolada de la echipa lui Mititelu și să plece cu toate punctele puse în joc, victoria fiind singura care le mai dau speranțe băieților lui Bergodi la play-off.
Echipe probabile „U” Craiova 1948 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
„U” Craiova 1948: Mogoșanu – Negru, Huyghebaert, Diallo, Bușu – Achim, Albu – Sidibee, Baeten, Ondann – Compagno
Antrenor: Dan Vasilică
Sepsi OSK Sf. Gheorghe: Niczuly – Dimitrov, Mitrea, Ninaj, Ștefănescu – Gonzalez, Păun, Dumitrescu, Aganovic, Păun- Ashkovski, Luckassen, Achahbar
Antrenor: Cristiano Bergodi