Moment istoric în SUA! Virginia este primul stat din sudul țării care a abolit pedeapsa cu moartea

Moment istoric în SUA! Virginia este primul stat din sudul țării care a abolit pedeapsa cu moartea

Statul care deţine recordul la numărul de execuţii pe teritoriul SUA, Virginia, a devenit primul stat din sud care a abolit pedeapsa cu moartea.

La capătul unor dezbateri tensionate, cele două Camere ale statului Virginia au votat în favoarea legii care o va desființa.

„Astăzi nu există loc pentru pedeapsa cu moartea în acest stat, în sud şi în această ţară”, a declarat guvernatorul democrat Ralph Northam în cursul unei ceremonii la închisoarea din Greensville, unde au avut loc până acum execuţiile.

Abolirea pedepsei cu moartea este „ceea ce trebuie făcut. Nu poţi da această pedeapsă finală fără a fi 100% sigur că ai dreptate şi nu poţi da cuiva această pedeapsă finală ştiind că sistemul nu funcţionează la fel pentru toată lumea”, a explicat guvernatorul, subliniind că 296 dintre cei 377 de deţinuţi executaţi în secolul al XX-lea erau afro-americani.

Statul cu numărul 23

Astfel, Virginia se alătură altor 22 de state americane în care pedeapsa cu moartea a fost deja abolită. Decizia sa este cu atât mai simbolică cu cât niciun stat din fostul Sud segregaţionist nu a făcut încă acest pas.

Guvernatorul Northam a subliniat istoria „lungă şi complicată” a Virginiei, unde „rasismul şi discriminările din trecutul nostru se repetă astăzi în sistemul nostru’” judiciar.

S-a născut în 1608

Coloniştii europeni stabiliţi la Jamestown au pus în aplicare în 1608 ceea ce este considerată ca fiind prima execuţie pe teritoriu american, cel executat fiind un căpitan acuzat de spionaj.

De atunci, Virginia a executat 1.391 de condamnaţi, conform Centrului de informare privind pedeapsa cu moartea (DPIC), mai mult decât orice alt teritoriu american. Tot în Virginia au fost aduşi în 1619 primii sclavi din Africa, scrie Agerpres. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Click.ro
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util