„Vezi că n-are chiloți pe ea!”. Andreea Antonescu și Andreea Bălan, moment delicat la America Express 2023

„Vezi că n-are chiloți pe ea!”. Andreea Antonescu și Andreea Bălan, moment delicat la America Express 2023

Competiția „America Express” a intrat pe ultima sută de metri. Puține echipe au mai rămas în competiție și se luptă pentru a ajunge în marea finală. Printre cei care încă se află pe „Drumul Aurului” se numără și Andreea Antonescu și Andreea Bălan. Probele devin din ce în ce mai grele, iar artistele au simțit din plin acest lucru.

Andreea Bălan și Andreea Antonescu formează una dintre echipele puternici din competiția „America Express”. Deși nu își imaginau, cele două cântărețe au reușit să ajungă până aproape de marea finală. Până aici au avut de trecut și îndurat numeroase probe grele. Printre cele mai recente provocări pe care cele două le-au avut de trecut se numără pregătirea unui localnic pentru un concurs de frumusețe.

Mai exact, concurenții au avut misiunea de a transforma localnicii în cei mai sexy participanți la un concurs de miss/mister. Andreea Antonescu și Andreea Bălan și-au ales ca „subiect” o femeie, iar în timp ce o pregăteau au avut parte de o mare surpriză. Andreea Antonescu a observat că localnica nu purta lenjerie intimă, așa că și-a avertizat imediat colegă să fie atentă la cum o echipează. Celor două artiste nu le-a venit să creadă.

„Vezi că n-ar chiloți pe ea”, a semnalat Andreea Antonescu.

(CITEȘTE ȘI: S-A LĂSAT CU SCANDAL LA AMERICA EXPRESS! PREZENTATORUL DE LA ANTENA 1, MESAJ UMILITOR DESPRE ANDREEA BĂLAN: „E TERORISTĂ RĂU”)

Dezvăluiri din culisele „America Express”

Andreea Antonescu și Andreea Bălan au fost una dintre echipele care au surprins pe toată lumea la „America Express”. Cele două concurente au reușit să își depășească limitele și să reziste mult timp în cadrul show-ului. Se pare că acestea au reușit această performanță pentru că nu s-au luat tot timpul în serios.

Artistele au ales să vadă totul ca pe un joc, să se distreze și să nu se concentreze neapărat pe rezultat. Au profitat din plin de experiență, au fost relaxate și asta le-a dus departe în cadrul competiției, spre deosebire de alți colegi care au fost ceva mai focusați pe joc, însă nu au reușit să ajungă prea departe.

„Concursul este foarte greu. Noi la televizor vedem 5-10 % din ce se întâmplă acolo. Și cei de acasă nu cred că își dau seama cât de greu este. Și dacă nu o iei în râs tu nu te iei în râs și nu îi iei și pe ceilalți, nu ai cum să faci față stresului.

Dacă te iei în serios- (cum fac Bie și Mikey), nu reziști în timp. Scopul este să reziști cât mai multe etape. Și atunci trebuie să te joci, să găsești portițe, să râzi de ăla, să faci mișto de ăla, să faci mișto de tine, să te împiedici, să mai cazi, să te distrezi”, a declarat Andreea Bălan, în cadrul emisiunii „Podcastito” moderată de Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

(VEZI ȘI: ANDREEA BĂLAN A RECUNOSCUT TOT! VEDETA A MĂRTURISIT CĂ A TRIȘAT DE NENUMĂRATE ORI ÎN AMERICA EXPRESS: „ÎMI PLACE SĂ ENERVEZ. MĂ EXCITĂ”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ilona Brezoianu, mărturisiri despre perioada grea de dinaintea succesului: „Am stat în șomaj”
Click.ro
Ilona Brezoianu, mărturisiri despre perioada grea de dinaintea succesului: „Am stat în șomaj”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Bere, vin sau tărie? Un studiu realizat peste 340.000 de persoane arată ce tip de alcool e asociat cu cel mai mare risc de deces
Digi24
Bere, vin sau tărie? Un studiu realizat peste 340.000 de persoane arată ce tip de alcool e asociat cu cel mai mare risc de deces
Chevrolet Corvette, fabricat în urmă cu aproape o jumătate de secol, fotografiat la RAR Iași
Promotor.ro
Chevrolet Corvette, fabricat în urmă cu aproape o jumătate de secol, fotografiat la RAR Iași
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Kylian Mbappé și-a cerut scuze după gluma despre fostul lider comunist Mao Zedong, care a stârnit controverse în China. Ce a spus fotbalistul
Gandul.ro
Kylian Mbappé și-a cerut scuze după gluma despre fostul lider comunist Mao Zedong, care a stârnit controverse în China. Ce a spus fotbalistul
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute