Vești bune pentru români! Bulgaria elimină orice restricție până la sfârșitul sezonului estival

Vești bune pentru români! Bulgaria elimină orice restricție până la sfârșitul sezonului estival
sursa FOTO: pexels.com

Vești bune pentru români! Bulgaria elimină orice restricție până la sfârșitul sezonului estival. Turiștilor români li se vor cere doar actul de identitate sau pașaportul în Bulgaria, indiferent de situația epidemiologică.

Guvernul Bulgariei a anunțat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul țării vecine, în contextul pandemiei, anunță Travel Planner. Astfel, turiștilor români li se va solicita doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică.

Așa cum prevede Ordinul oficial, „țări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulație a cetățenilor și a persoanelor cu statut de reședință permanentă, pe termen lung, și a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă țară: România”. Interesul românilor faţă de litoralul bulgăresc este dublu faţă de vara anului 2020.

România este unica țară pentru care se face o excepție

”În ultima perioadă, oamenii erau nehotărâți să-și rezerve o vacanță spre sfârșit de august sau septembrie, din cauza posibilității introducerii unor restricții. Iată că avem decizia autorităților din Bulgaria în privința turiștilor români, de eliminare a oricăror restricții, care vine la timpul potrivit și astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival.

Până pe 7-8 august, gradul de ocupare pe litoralul bulgăresc este extrem de ridicat, iar turiștii români trebuie să știe că foarte greu mai pot găsi locuri. Tocmai de aceea, recomand rezervările după 10-15 august, când vorbim de tarife mai bune, de oferte speciale cu până la 30% reducere și de o relaxare mai mare a gradului de ocupare”, declară Sebastian Constantinescu, directorul general al firmei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Click.ro
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util