Un cunoscut bărbat din România a murit într-un accident produs în Constanța

Un cunoscut bărbat din România a murit într-un accident produs în Constanța

Un cunoscut arbitru din Liga Națională de Baschet a murit, joi, într-un accident rutier produs lângă Ovidiu, în județul Constanța. Mașina pe care o conducea acesta s-a izbit violent un stâlp de beton de pe marginea drumului.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, accidentul s-a petrecut pe DN 2A, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu.

„Astăzi (joi – n.r.), în jurul orei 11.10, un bărbat de 43 de ani, din Constanța, a condus un autoturism pe DN 2A, în afara localității Ovidiu, din direcția Ovidiu către Mihail Kogălniceanu, iar pe fondul neatenției în conducere ar fi pierdut controlul direcției de mers către dreapta, intrând în coliziune cu un stâlp din beton”, spun poliţiştii constănțeni.

La fața locului au ajuns imediat cadrele medicale de la SMURD, dar bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Traficul rutier în zonă s-a desfășurat îngreunat, pe un fir alternativ, timp de aproximativ 40 de minute, cât a durat intervenția salvatorilor.

Victima, Valentin Negrea, era un cunoscut arbitru din Liga Națională de Baschet, anunțul decesului său fiind postat și pe pagina de Facebook a Federația Română de Baschet.

„Federația Română de Baschet și Colegiul Central al Arbitrilor de Baschet deplâng dispariția fulgerătoare a arbitrului constănțean de Liga Națională Valentin Negrea (44 ani). Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în postarea care a strâns sute de mesaje de condoleanțe.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Gandul.ro
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute