Un bărbat din Călărași a dat foc fostei sale iubite şi prietenului acesteia, apoi s-a sinucis

• Știri
Un bărbat din Călărași a dat foc fostei sale iubite şi prietenului acesteia, apoi s-a sinucis

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Ștefan Vodă, județul Călărași, eliberat condiționat din închisoare în 2015, și-a incendiat fosta concubină și pe iubitul acesteia, după care s-a sinucis. Atât femeia, cât și iubitul ei au suferit arsuri grave.

Autorităţile au fost alertate, joi seara, de un localnic din comuna Ștefan Vodă, care a observat casa vecinilor în flăcări.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, Cornelia Manea, a declarat pentru Mediafax, că incendiul la o locuință din Ștefan Vodă a fost sesizat de un vecin.

Serviciile de intervenție au găsit două victime, o femeie și un bărbat de 44 de ani, care prezentau urme de arsuri, femeia pe aproximativ 75% din suprafața corpului, iar bărbatul pe 30 % din suprafața corpului.

„În urma verificărilor a fost identificat și prezumtivul autor, în persoana unui bărbat de 52 de ani, fost concubin al femeii, care s-a sinucis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.

Bărbatul s-a sinucis înghițind o substanță toxică. Atât femeia incendiată, cât și iubitul ei se află în stare gravă, la spital.

Bărbatul de 52 de ani, suspectat că a aruncat în camera în care dormeau cei doi sticle cu benzină, fusese condamnat în trecut pentru omor calificat și eliberat condiționat în 2015.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Parada modei! Care e mai elegantă, Angela Similea sau Corina Chiriac? Verdictul stilistului Florin Burescu: „Știu să capteze atenția”
Click.ro
Parada modei! Care e mai elegantă, Angela Similea sau Corina Chiriac? Verdictul stilistului Florin Burescu: „Știu să capteze atenția”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util