Trupele Paraziții și Vama, out de la UNTOLD 2025. Care ar fi motivul pentru care artiștii nu mai urcă pe scenă

Trupele Paraziții și Vama, out de la UNTOLD 2025. Care ar fi motivul pentru care artiștii nu mai urcă pe scenă
Trupele Paraziții și Vama, anunț pentru fanii care merg la UNTOLD 2025. Sursa foto: Facebook / UNTOLD

Festivalul UNTOLD 2025 a suferit modificări de ultim moment în program, după ce două dintre cele mai așteptate trupe, Vama și Paraziții, și-au anulat participarea. Motivul pentru care artiștii nu mai urcă pe scenă!

Trupa Vama era programată să concerteze sâmbătă seară, în jurul orei 18:40, iar Paraziții urmau să urce pe scenă vineri, la 21:55. Cu toate acestea, ambele formații au decis să se retragă, invocând motive legate de neînțelegeri cu organizatorii și diferențele de viziune care nu au putut fi reconciliate.

Anunțul a fost făcut de trupa Vama printr-o postare pe rețelele de socializare, în care și-a exprimat regretul față de situația creată.

„După șase ani de colaborare fără incidente, am decis (cu regret, desigur) să ne retragem din ediția de anul acesta a festivalului UNTOLD 2025. Decizia vine în urma unor neînțelegeri, rezultate din diferențe de viziune și de perspectivă, pe care nu am putut să le depășim, în ciuda dialogului avut cu organizatorii. Ne pare rău că nu ne vom revedea la Cluj. Publicul rămâne pentru noi cea mai tare scenă and memories are all we have”, a comunicat trupa Vama pe pagina oficială de Facebook.

După ani de colaborare fără probleme, formația a decis că este mai bine să se retragă din ediția de anul acesta a festivalului UNTOLD, din cauza unor divergențe care nu au putut fi rezolvate, în ciuda dialogului avut cu organizatorii. Edy Chereji, co-fondatorul festivalului, a reacționat public.

„Avem peste 7 ani de colaborare foarte bună, în urma cărora nu avem ce să ne reproşăm. Şi la această ediţie @untoldfestival îi aşteptam cu bucurie, însă o diferenţă de viziune, apărută în ultimul moment, a dus la decizia trupei de a se retrage. Chiar şi atunci când împărtăşeşti aceleași valori, uneori în viața asta, chiar şi cei mai buni prieteni, în ciuda dialogului, se întâmplă să nu se poata pune de acord. Nu e nimic dramatic, nu e nimic senzaţional, e doar un episod, nu e tot filmul. Până la urmă e de apreciat că ambele părţi avem principii la care ţinem. Principiile ne-au adus împreună în trecut, sunt convins ca principiile și valorile comune ne vor aduce împreună și pe viitor”, a transmis Edy Chereji, co-fondatorul UNTOLD.

Anunțul făcut de Cheloo

Și trupa Paraziții a anunțat că nu va mai urca pe scenă la UNTOLD 2025. Spre deosebire de Vama, mesajul lor a fost unul scurt și mai rezervat. Cheloo a transmis pe Facebook că, din motive care nu țin de trupă, concertul de la Cluj nu va mai avea loc.

„Din motive independente de noi, nu vom putea participa la ediţia din acest an a UNTOLD Festival. Totodată, trupa Paraziţii a luat decizia să suspende următoarele apariţii live. Vă mulţumim pentru înţelegere” a scris Cheloo pe Facebook.

Citește și: Imaginea anului 2025! Salvatore Ganacci, surprins într-o ipostază inedită alături de Florin Salam

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Click.ro
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util