Tragedie în Șiria, județul Arad. Unui bărbat de 50 de ani din localitatea Șiria, județul Arad, i-a luat foc casa în noaptea de miercuri spre joi. Din păcate, pompierii sosiți la fața locului pentru a stinge incendiul nu i-au mai putut salva viața.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, un ofițer și 12 subofițeri, beneficiind și de sprijinul pompierilor voluntari din Șiria – care au venit în ajutor cu două autospeciale.
“În momentul sosirii forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la întreaga casă, compusă din două camere, favorizat de faptul că a fost văzut târziu de către vecini. După aproximativ o oră de intervenție acesta a fost limitat, din păcate în interior fiind găsită o victimă, un bărbat de aproximativ 50 de ani, decedat. Incendiul a fost stins după două ore”, a precizat maiorul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, informează aradon.ro.