Tichetele valorice pentru plata after-school vor fi decontate de stat

Tichetele valorice pentru plata after-school vor fi decontate de stat

Conform unui proiect de lege adoptat luni de Senat, Ministerul Educaţiei va putea să emită tichete valorice pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor after-school. Legea trebuie să fie promulgată de Klaus Iohannis. 

Tichetul valoric are scop exclusiv educaţional, este netransferabil, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui. Valoarea tichetului este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă (ISR) şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. (CITEȘTE ȘI: ROMÂNII AR PUTEA FI OBLIGAȚI SĂ POARTE MASCA ȘI LA PLAJĂ. MĂSURI EXTREME PENTRU A EVITA AGLOMERAȚIA DE PE LITORAL)

Iată cele mai importante prevederi ale proiectului ”Școala după școală”:

  1. Statul finanţează programul “Şcoala după şcoală” pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, ai căror părinţi, reprezentanţi legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea unui copil, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicită acest serviciu, prin tichete educaţionale a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul “Şcoala după şcoală”.
  2. Persoanele îndreptăţite optează pentru aceste tichete educaţionale în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală sau la grădiniţă pentru noul an şcolar.
  3. Tichetele educaţionale sunt bonuri de valoare destinate exclusiv acoperirii parţiale sau integrale a costurilor aferente programului “Şcoala după şcoală”. Tichetele educaţionale nu sunt transferabile altor persoane. Utilizarea tichetelor educaţionale în alt scop îi obligă pe beneficiari la plata contravalorii.
  4. Finanţarea acordării tichetelor educaţionale se face din bugetul de stat. Achiziţia tichetelor educaţionale se realizează de către inspectoratele şcolare, în urma centralizării cererilor depuse de către persoanele îndreptăţite potrivit prezentei legi şi se distribuie către unităţile de învăţământ la care sunt înscriși copiii.
  5. Decontarea tichetelor educaţionale se face de către organizatorul programului “Şcoală după şcoală”.
  6. Prezenta lege intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021.

Luni, legea a fost votată de Senat, în calitate de for decizional. Acum urmează să fie promulgată de Klaus Iohannis.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Click.ro
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util