Surpriză la Antena 1! Ce vedetă apare la Insula Iubirii în această seară. „Ce cauți tu aici?!”

Surpriză la Antena 1! Ce vedetă apare la Insula Iubirii în această seară. "Ce cauți tu aici?!"

Cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1,  aduce pe insulã o nouă ispită, care a venit special pentru a testa fidelitatea lui Aurel față de Dana, cea cu care acesta a făcut deja nunta la Purimuntra. Provocarea este cu atât mai mare cu cât noua ispită nu este doar o femeie frumoasă, calitatea ei principală fiind relația de lungă durată pe care a avut-o cu Aurel.

Reîntâlnirea cu Alexandra, femeia alături de care a participat la Insula Iubirii în sezonul 3, a fost pentru Aurel pe cât de neprevăzută, pe atât de naturală. “Ce cauți tu aici? Sunt imun la orice!”, a fost prima reacție a concurentului. După doar câteva minute, însă, familiaritatea în gesturi s-a instalat între cei doi.

Alexandra își va juca cartea femeii care vine să îl aducă acasă și, în primul rând, va dori să vadă dacă poate trezi ceva în fostul partener de viață care și-a declarat public, timp de 5 zile, sentimentele față de ispita Dana.

Dacă va reuși Aurel să stea departe de Alexandra și să arate că intențiile lui față de Dana sunt serioase, telespectatorii vor putea afla urmãrind cea mai nouã ediţie Insula Iubirii, în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Click.ro
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani