Postul B1 TV a încetat colaborarea cu jurnalista Sorina Matei, iar spiritele ”s-au încins” progresiv, astfel încât reprezentanții postului de televiziune au făcut unele precizări legate de această situație.
Sorina Matei a acuzat conducerea postului că nu a fost notificată, în prealabil, despre rezilierea contractului. Prin intermediul unui comunicat, B1 TV a prezentat – punctual – motivele care au dus la încetarea raporturilor de muncă dintre postul de televiziune și jurnalista Sorina Matei, realizatoarea emisiunii „Aktualitatea românească“.
(CITEȘTE ȘI: ÎNCĂ UN MIT DESPRE CORONAVIRUS A FOST DESFIINȚAT. NUMĂRUL DE MORȚI A CRESCUT CU APROAPE 50% PENTRU PRIMA OARĂ ÎN CINCI ANI)
Comunicatul B1 TV precizează – într-o tentă evident ironică, dar care poate fi interpretată și într-o altă cheie – că Sorina Matei este lăudată de agenția de presă Sputnik după ce a devenit ”fost realizator” de programe la B1, iar comentariile ar fi de prisos.
Acționarul B1 TV, Sorin Oancea, a declarat că a luat decizia de a renunța la contractul cu Sorina Matei ca urmare a audiențelor slabe și a modului în care a abordat subiectul coronavirus.
”Decizia are legătură doar cu audiențele slabe ale emisiunii și cu o orientare pro-rusă legată de criza coronavirus, orientare tot mai evidentă în ultima perioadă. Linia pe care mergea nu corespundea nici realității, nici puncutului nostru de vedere. De aceea, am renunțat să colaborare, pentru că era o colaborare, Sorina Matei nu era angajată a postului”, a spus Oancea pentru Paginademedia.ro.
(VEZI ȘI AICI: ALEXANDRU RAFILA, DESPRE RISCUL DE A TE INFECTA CU NOUL CORONAVIRUS ÎN PISCINĂ: ”TOTUL DEPINDE DE…”)