După ce CNA a amendat de două ori până acum Antena 1 din cauza emisiunii Acces Direct, Mirela Vaida le-a transmis un mesaj celor care consideră că ceea ce prezintă ea pe sticlă este un conținut inadecvat publicului.
Consiliul Național al Audiovizualului a amendat Antena 1 pentru edițiile Acces Direct din datele de 9 și, respectiv, 11 martie. După acest lucru, Mirela Vaida a ținut să le transmită un mesaj celor care au considerat că emisiunea ei nu prezintă valori și nici puncte de repere pentru tineri.
Mesajul prezentatoarei de la Antena 1 a fost unul destul de tranșant, aceasta punctând faptul că deși cei de la CNA vor să o scoată pe Vulpiță de pe sticlă, există milioane de români care urmăresc, zilnic și cu sufletul la gură, aventurile acesteia și ale lui Viorel Stegaru.
Mai mult, CNA a trimis o somație și pentru Mirela Vaida, din cauza lucrurilor pe care prezentatoarea le-a spus la adresa soților Stegaru.
„Mai nou, CNA îmi dă somație că eu, Mirela Vaida, mi-am permis să spun că foarte multă lume din mediul rural nu are apă și săpun ca să se spele pentru a se proteja de coronavirus. Ok… am înțeles… nu le place Vulpița. Vor să scape de ea. Ce să facem, domnilor de la CNA, dacă se uită milioane de români?
Nu știu de când au ajuns unii instanțe morale. Eu vă spun doar atât: este o realitate în România că, la țară, oamenii nu au apă și săpun. Nu au pastă de dinți, se spală cu sare grânjoasă. Asta e realitatea!
Faptul că dumneavoastră îmi dați somații pentru că îmi permit să spun niște realități din România este dreptul dumneavoastră. Trebuie să vă luați salariile pentru ceva.
Dar deja mi se pare că exagerați. Nu o zic în numele Antenei 1 sau al emisiunii ”Acces direct”. O zic din punctul meu de vedere. O spun cu toată asumarea. Sunt revoltată pentru că vă faceți că nu vedeți realitatea. Credeți că dacă îmi dați o somație se schimbă ceva în România?
Nu se va schimba de mâine nimic în România. În continuare copiii nu vor avea tablete pentru a face școală online. Nu au de unde! Haideți cu mine că vă arăt eu niște sate unde copiii se culcă flămânzi și merg desculți la școală.
Domnilor de la CNA, nu faceți abuz de funcția pe care o aveți!”, a spus Mirela Vaida la ”Acces Direct”.