Scene șocante în Turnu Măgurele! Doi bărbați au amenințat cu pistoalele trecătorii de pe plafonul mașinii. VIDEO

Scene dramatice în județul Teleorman! Doi jandarmi au surprins un autoturism care circula prin Turnu Măgurele și au rămas fără cuvinte. Pe plafonul mașinii erau urcaţi doi bărbaţi, unul dintre ei amenințând trecătorii de pe stradă cu o armă!

Conform reprezentanților Jandarmeriei Române, doi oameni ai legii, soț și soție, aflați în timpul liber, angajați ai Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Teleorman, au sesizat marţi, 28 mai 2024, în jurul orei 19.00, un autovehicul care circula prin municipiul Turnu Măgurele. Pe plafonul mașinii erau urcaţi doi indivizi, unul dintre ei având o armă de tip airsoft, cu care îi amenința pe trecători.

Cei doi oameni ai legii au cerut ajutorul colegilor lor şi i-au urmărit autoturismul, însă aceştia au încercat să fugă. Cu toate acestea, polițiștii au reușit să-i prindă însă în scurt timp, notează News.ro.

„Având în vedere pericolul în care se aflau ceilalţi participanţi la trafic, colegii noştri au luat decizia de a nu-i pierde din raza vizuală, au apelat numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita sprijin şi totodată au transmis detalii despre zona unde se deplasează. Când şi-au dat seama că sunt urmăriţi de colegii noştri, cei doi bărbaţi au fugit, dar au fost găsiţi în scurt timp de poliţişti şi conduşi la secţie, în vederea sancţionării conform prevederilor legale în vigoare”, au transmis reprezentanții IJJ Teleorman.

Citește și: CINE ESTE PRINCIPALUL SUSPECT ÎN CAZUL MORȚII RAISEI, FETIȚA DE DOI ANI DISPĂRUTĂ DIN FAȚA CASEI

Unul dintre bărbați era înarmat cu un pistol de jucărie

De asemenea, IPJ Teleorman a transmis, miercuri, 29 mai 2024, unul dintre cei doi bărbați care se aflau pe plafonul mașinii era înarmat cu un pistol de jucărie. Individul îi amenința pe trecătorii de pe stradă cu aceasta.

„Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, referitoare la doi bărbaţi aflaţi pe plafonul unui autoturism, în mers, la Turnu Măgurele, Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman este abilitat să comunice următoarele: în ziua de 28 mai a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat din municipiul Turnu Măgurele cu privire la faptul că un autoturism se deplasează prin oraş având un bărbat pe plafon. În scurt timp, poliţiştii au reuşit să identifice şi să scoată din trafic autoturismul, fiind identificaţi cei doi bărbaţi, ocupanţi ai acestuia, totodată stabilindu-se faptul că arma găsită asupra lor era de fapt de jucărie”, au transmis purtătorii de cuvânt ai IPJ Teleorman, conform Agerpres.

Totodată, potrivit sursei citate anterior, cei doi indivizi au fost amendați pentru că au pus în pericol siguranţa participanţilor la trafic, inclusiv pe a lor, dar și pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice prin strigăte şi larmă şi ameninţări cu acte de violenţă. Celor doi bărbați li s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei.

Citește și: TEROAREA PRIN CARE A TRECUT O PENSIONARĂ TIMP DE 20 DE ANI. FEMEIA A CĂREI MAȘINĂ A FOST VANDALIZATĂ DE INTERLOPII DIN TIMIȘOARA FACE MĂRTURII CUTREMURĂTOARE. „O ASEMENEA URĂ …”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!