Reacția lui Bordea când a văzut imaginile din CANCAN.RO cu Livia & Spike in love: ”Asta le doresc!”

Relația dintre Livia Eftimie și Spike, fosta soție și ex-„fratele” lui Cătălin Bordea, a trecut la un alt nivel, iar CANCAN.RO v-a prezentat, în exclusivitate, următorul pas făcut de cuplul de îndrăgostiți ce i-a trădat încrederea actorului. Acesta are însă și un mesaj pentru cei doi, acum, la finele unui an în care a simțit ce-i dezamăgirea extremă.

N-a fost anul lui Bordea, fără îndoială, chiar dacă profesional i-a mers foarte bine. Actorul încheie 2023 cu noi imagini surprinse de CANCAN.RO, în care fosta sa nevastă, Livia, și Spike, cel pe care-l numea frate, aflați la o sesiune de shopping, se țin de mână și pozează într-un cuplu fericit. Cătălin are un mesaj pentru cei doi și știe deja ce are de făcut pe viitor, pentru a nu mai fi trădat de prieteni sau de parteneră.

Trădat de fosta soție și de prietenul lui cel mai bun, Cătălin Bordea are un mesaj pentru cei doi

„Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrânețe.

De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract. Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi”, a spus Cătălin Bordea în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

(CITEȘTE ȘI: LUI CĂTĂLIN BORDEA I S-A FĂCUT RĂU CÂND A VĂZUT IMAGINILE CU LIVIA ŞI SPIKE DIN CANCAN! DE NECREZUT CE I-A ZIS FOSTA SOŢIE: „ÎNTR-UN AN…”)

Livia și Spike, surprinși de paparazzii CANCAN.RO, la o sesiune de cumpărături

„Nu mai am nimic din ce mi-a lăsat tata”

Altfel, cu doar câteva zile înainte de intrarea în noul an, în timp ce fosta era ocupată cu sesiunea de cumpărături, actorul a mai adăugat un tatuaj lângă cele peste 40 pe care le are:

„După al 28-lea, nu mai socotești. Am multe, peste 40 cred,. Îmi fac aproape lunar. Recent, am vrut o bufniță pe gât”.

(NU RATA: LIVIA EFTIMIE (EX-BORDEA) ȘI SPIKE NU DAU NICI MĂCAR “DOI BANI” PE GURA LUMII. CANCAN.RO I-A SURPRINS! DE NECLINTIT!)

Un Revelion aparte

Cătălin Bordea nu va urca pe scenă în noaptea de Revelion. El se va afla de cealaltă parte a baricadei, mai precis în postura organizatorului care vrea să-și mulțumească clienții.

„Pentru prima oară, am organizat Revelionul la club, cu bilete și s-au dat toate, e sold-out. O să fiu acolo să supervizez, mai mult cu treabă. O să mă ocup exact ca un manager de club. Va fi un program mai divers. Eu nu urc pe scenă, o să mă întrețin cu toată lumea.

Altfel, filmul din cinematograf merge peste așteptări de bine. Cred că termin cartea undeva la sfârșitul lui ianuarie. E vorba despre povestiri din copilărie. Următoarea va fi despre prezentul de acum. Dar stai să ajungă autorul la un final. Să nu stau așa, cu pagini goale. Să vină personajele să mă viziteze, să am coșmaruri noaptea. De pe 24 ianuarie, începem filmările la următorul sezon de iUmor, apoi turneele în toată Europa. Și-n toată țara.

Și pregătesc și celălalt Special. La final tragem linie, vedem ce avem în plus, în minus, cine a furat la sentimente”, a completat actorul, referindu-se la realizările sale profesionale.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!