Răzvan Ciobanu s-a sinucis sau a adormit la volan?! Necropsia deslușește misterul morții

Răzvan Ciobanu s-a sinucis sau a adormit la volan?! Necropsia deslușește misterul morții
Răzvan Ciobanu s-a sinucis sau a adormit la volan?! Necropsia deslușește misterul morții

Familia lui Răzvan Ciobanu este distrusă de durere. Trupul neînsuflețit al lui Răzvan a fost adus la Morga Cimitirului Central din Constanța, în vederea efectuării necropsiei. Morga se deschide la ora 8 și se aștepată ca în cursul dimineții medicii legiști să efectueze autopsia, urmând ca apoi familia să preia trupul fostului creator de modă.

În urma autopsiei, legiștii vor stabili dacă Răzvan Ciobanu a consumat sau nu alcool, ori alte substanțe interzise. „Necropsia efectuată de medicii legiști va stabili dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, au transmis, luni, polițiștii constănțeni.

Mama lui Răzvan Ciobanu este distrusă de durere

Citește și: EXCLUSIV. PRIMA REACȚIE A FAMILIEI LUI RĂZVAN CIOBANU. “NE-A MINȚIT CĂ MERGE LA VÂLCEA”

Ancheta polițiștilor este în curs de desfășurare și, până nu vor fi date publicității concluziile finale – în urma necropsiei și a expertizei tehnice a mașinii -, în spațiul online sunt vehiculate mai multe ipoteze. Iată două dintre ele:

1 – Răzvan Ciobanu a adormit la volan, pe fondul oboselii acumulate sau pe fondul consumului de alcool ori al altor substanțe, ceea ce va fi stabilit după necropsie

2 – Răzvan Ciobanu s-a sinucis. Această ipoteză a apărut în urma informațiilor oferite de polițiști după ce aceștia au ajuns la locul accidentului. Conform respectivelor informații, nu au existat urme de frânare. Acesta este un serios dsemn de întrebare referitor la ultimele minunte din viața fostului creator de modă.

”Șocant, mult prea devreme, ințeleg mult prea bine tragedia unui suflet de artist, odinește-te in pace, imi pare foarte rău 

Citește și: EXCLUSIV | ÎN MAȘINA LUI RĂZVAN CIOBANU A MAI FOST GĂSITĂ O CARTE DE IDENTITATE. AL CUI ESTE BULETINUL

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Corina Drăgotescu – America lui Trump, în plină campanie electorală, amintește de România anilor 90: servicii implicate, mită electorală și amenințări
Gandul.ro
Corina Drăgotescu – America lui Trump, în plină campanie electorală, amintește de România anilor 90: servicii implicate, mită electorală și amenințări
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute