Prima reacție a lui Bogdan de la Insula Iubirii, după ce Hannelore a anunțat că au divorțat!

• Vedete
Prima reacție a lui Bogdan de la Insula Iubirii, după ce Hannelore a anunțat că au divorțat!

Hannelore a transmis un mesaj destul de lung prin care a anunțat separarea de Bogdan și motivele care i-au făcut să divorțeze. Bărbatul a avut și el un mesaj de transmis. 

”După ce toată lumea m-a întrebat, am hotărât să confirm și eu, că este adevărat, eu și Hanne nu mai formăm un cuplu de ceva vreme. Cred că a fost o decizie de comun acord . Îi doresc numai bine, să fie fericită și să își îndeplinească tot ce își propune’”, a transmis Bogdan într-un filmuleț postat pe Instagram.

„Recunosc că în ultima vreme am mințit, da, am mințit și m-am mințit. Am plâns și nu știam de ce, am refuzat și nu știam pentru ce. Am ajuns la ideea că da, voi aveti dreptate, am mințit, mint și m-am mințit și v-am mințit. Și astfel am pierdut, am pierdut șansa să cunosc măcar un om minunat, pe el, prințul pe cal alb. Cine știe ce ar fi fost, poate mult, poate puțin, poate nimic, poate doar un prieten important. Am învățat ceva important datorită Insulei iubirii: că viața se trăiește nu se îngroapă, că sentimentele se recunosc şi nu se ascund, că oamenii se schimbă mereu și nu se cimenteaza pentru eternitate si că nu trebuie să ne fie frică, să ne ascundem. Să fim așa cum suntem. Da, Andy e un barbat frumos si mi-a plăcut, e un barbat interesant, m-a atras si am vrut să mă ascund. Dar am greșit si realitatea ați văzut-o voi. Mă bucur că l-am cunoscut și de asemenea soțul meu sau fostul, e un om bun, care m-a susținut şi care a fost alaturi de mine, am avut momente frumoase dar şi grele, un bărbat lânga care m-am maturizat, am învățat şi față de care în unele situații am greşit, un om minunat, dar nu ne potrivim, poate nu acum sau poate nici in viitor (…)” este o parte din mesajul transmis de Hannelore pe Facebook.

Hannelore s-a întâlnit cu ispita Andi

Abia ce s-a aflat că Hannelore nu mai formează un cuplu cu Bogdan, că deja apare o nouă bombă. Blonda, aparent asumată în privința statutului ei de burlăciță, a apărut la un eveniment fără verighetă.

Și de parcă asta nu era destul, hopa! Iată că la același eveniment s-a aflat și Andi, ispita care i-a căzut cu tronc în emisiune. Și, spre surprinderea tuturor, drumurile celor doi s-au intersectat în mare stil, scrie spynews.ro

În câteva imagini postate online, Hannelore și Andi au parte de o revedere foarte fericită. Cu brațele pline de trandafiri, Andi o sărută suav pe obraz pe femeia de care se îndrăgostise pe „Insula iubiri”.

La rândul ei, Hannelore îi zâmbește larg și îi acceptă trandafirul primit în dar de la cel care i-a făcut inima să tresară în Thailanda.

https://www.facebook.com/TargdenuntaTimisoara/videos/995367747325704/

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ana Baniciu și Edy Kovacs, părinți pentru a doua oară? Artista a spus totul: „Am tot vorbit despre asta”
Click.ro
Ana Baniciu și Edy Kovacs, părinți pentru a doua oară? Artista a spus totul: „Am tot vorbit despre asta”
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Digi 24
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
Promotor.ro
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Gandul.ro
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util