Povestea emoționantă a băiețelului de 11 ani din Ucraina care a ajuns singur în Slovacia. Cu ce ”bagaj” a trecut granița

Războiul din Ucraina, început în urmă cu 11 zile, scoate la iveală drame cumplite, dar și curajul aproape neomenesc al ucrainienilor, care fac eforturi supraomenești pentru a lupta împotriva invaziei ruse.  

Un băiat de 11 ani a călătorit singur din Ucraina în Slovacia, având la el doar un pașaport, o pungă de plastic şi un număr de telefon scris cu pixul pe mână, a anunţat Ministerul slovac de Interne. Cel mic a ajuns singur în Slovacia, cu trenul, deoarece părinţii săi au fost nevoiţi să rămână în Ucraina.

Când a ajuns la destinație, băiatul a fost preluat de voluntarii slovaci din gară, care i-au dat apă și mâncare, scrie digi24.ro.

„I-a cucerit pe toţi cu zâmbetul său, curajul şi determinarea demne de un adevărat erou. Datorită numărului de telefon de pe mâna sa şi a unei bucăţi de hârtie din paşaport, el a reuşit să ia legătura cu cei dragi, care au venit apoi şi totul s-a terminat cu bine”, a precizat ministerul.

Foto: Facebook Ministerul slovac de Interne

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Click.ro

Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24

Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24

Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro

Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania