Avionul cu turbopropulsoare s-a prăbușit joi în jungla din provincia Chachoengsao în timp ce transporta nouă persoane de la Bangkok la Trat, aproape de granița cu Cambodgia. Autoritățile thailandeze estimează că este probabil ca toți ocupanții să fi decedat în urma accidentului.
„Accidentul a avut loc în jurul orei 15:10. Încercăm să îi găsim pe cei dispăruţi, dar credem că toţi sunt morţi”, le-a transmis jurnaliștilor, la locul tragediei, guvernatorul provinciei Chachoengsao, Chonlatee Yangtrong, confom Agerpres.
Mai exact, avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit după doar 11 minute de la ridicarea de la sol.
Citește și: Un elicopter s-a prăbușit pe acoperișul unui hotel din Australia. Pilotul a murit!
La bordul aeronavei se aflau și doi copii
Conform presei locale, pasagerii erau patru thailandezi și cinci chinezi, inclusiv doi copii de 12 și 13 ani.
Peste 300 de militari și voluntari sunt implicați în căutarea persoanelor dispărute, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a determina cauzele accidentului. Au fost descoperite fragmente de corp și bucăți din avion, însă ploile abundente au îngreunat desfășurarea operațiunilor de căutare.
„Nu intenţionăm să ne oprim până nu găsim oamenii dispăruţi, chiar dacă unele zone sunt pline de apă”, a mai precizat guvernatorul.
Citește și: Rodica, o româncă de 64 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale familiei. Venise în Italia ca să participe la nunta nepotului ei