O elevă de 15 ani, din Gorj, a încercat să se omoare aruncându-se pe geam

O elevă de 15 ani, din Gorj, a încercat să se omoare aruncându-se pe geam

O elevă de 15 ani a îngrijorat autoritățile unei școli din comuna Bălești, după ce a amenințat că se sinucide, apoi a sărit de pe fereastra clasei.

Clasa în care învăța eleva de 15 ani se afla la etajul I al instituției.Din fericire, copila nu a pățit nimic.

Adolescenta în vârstă de 15 ani s-a întors, ulterior, în sala de clasă, la colegii săi. Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu și Biroului Siguranță Școlară au ajuns imediat la fața locului.

La instituția școlară din comuna Bălești au ajuns în cel mai scurt timp și cadrele medicale de specialitate, gata să îi acorde primul ajutor, care au verificat-o pe adolescentă.

Pentru că a amenințat că își va pune capăt zilelor, s-a solicitat sprijinul Protecţiei Copilului Gorj pentru consiliere.

”În urmă cu puțin timp, am fost sesizați cu privire la faptul ca o elevă, de 15 ani, din comuna Bălești, s-ar afla pe pervazul sălii de clasă și amenință că se sinucide. Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu și Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că o elevă de 15 ani, din comuna Bălești, a sărit de pe pervazul ferestei de la etajul I, după care a revenit în sala de clasă. A fost investigată de echipajul medical prezent la fața locului, constatându-se ca eleva nu a suferit leziuni. S-a solicitat sprijinul DGASPC Gorj pentru consiliere” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Click.ro
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util