O copilă de 12 ani a fost bătută cu sălbăticie de patru adolescente, în Târgu Jiu

O copilă de 12 ani a fost bătută cu sălbăticie de patru adolescente, în Târgu Jiu

O copilă de 12 ani a rămas traumatizată după ce a îndurat umilințe dure din parte unor fete cu vârste cuprise între 15 și 17 ani. Cele patru agresoare s-ar fi „răsculat” după ce victima le-a fi jignit.

Doua dintre agresoare au fost reținute de polițiști. Incidentul a avut loc la începutul acestei săptămâni, în zona unui complex comercial din Târgu Jiu.

Victima a fost încolțită de cele patru fete care i-au venit de hac, minute în sir. Agresoarele au lovit-o peste față de nenumărate ori și au tras-o de păr. Una dintre ei a filmat scenele oripilante, iar imaginile au ajuns pe mâna polițiștilor, care au început imediat o anchetă.

Au fost identificate toate fetele implicate. Agresoarele au între 15 și 17 ani, iar două dintre ele sunt reținute pentru 24 de ore. Pentru celelalte două, urmează să fie stabilit dacă, în acele clipe, aveau discernământ.

„ In urma investigațiilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data de 10 mai a.c., in timp ce o minora de 12 ani, din comuna Jupanesti se afla pe Aleea Unirii din Târgu Jiu (in zona Complexului Comercial Gârdu), a fost agresata si amenințată cu acte de violenta de patru minore cu varste cuprinse între 15 si 17 ani, din comuna Săulesti, Jupanesti, respectiv orasul Țicleni.

In cauza s- a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe, in care se continuă cercetările pentru stabilirea imprejurarilor in care a avut loc fapta.

Politistii au luat masura reținerii pt 24 de ore si au introdus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj doua minore de 17 ani, din comuna Saulesti si orasul Ticeleni, iar celelalte doua minore urmează sa fie examinate in vederea stabilirii discernământului”, a transmis IPJ Gorj.

La audieri, agresoarele ar fi spus că au reacționat în urma unor jigniri aduse de victimă. Copila de 12 ani urmează să fie consiliată psihologic după această experiență traumatizantă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Click.ro
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util