Nicușor Dan, o nouă gafă! Cum a comis-o în fața tuturor, la Timișoara

Nicușor Dan, o nouă gafă! Cum a comis-o în fața tuturor, la Timișoara
Nicușor Dan a uitat de protocol /Foto: Facebook

Președintele Nicușor Dan a fost prezent marți, 30 septembrie, la Timișoara. Șeful statului şi-a început vizita oficială cu depunerea unei coroane de flori la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei Mitropolitane, dar a făcut o gafă de protocol. Aceasta nu a trecut neobservată și a fost criticată de unii. Ce greșeală a făcut Nicușor Dan?

Președintele Nicușor Dan a participat marți la mai multe evenimente la Timișoara. Dimineața, acesta a mers să depună o coroană de flori la Monumentul „Crucificare”, dedicat eroilor Revoluției din decembrie 1989. Însă, momentul i-a adus și unele critici, asta pentru că președintele a uitat protocolul și a părut încurcat pentru câteva momente.

Mai exact, în imaginile filmate de presa locală se observă că Nicușor Dan salută garda de onoare, apoi șeful statului a vrut să plece, cu toate că urma intonarea imnului național. Președintele a fost îndrumat de către unul dintre oficialii prezenți la eveniment să rămână pe loc, iar după câteva moment de nelămurire a revenit la poziția normală.

Nicușor Dan a participat la Timișoara Cities Summit

Nicușor Dan a participat la Timișoara Cities Summit, reuniune organizată de Dominic Fritz, în cadrul căreia participanții – primari și oficiali europeni – discută despre viitorul Uniunii Europene și rolul orașelor în extinderea ei.

„Mă bucur că Nicuşor Dan a ales Timişoara, unde bate inima europeană a ţării. Am aşteptat cu mult dor această vizită, ultimul preşedinte al României a ajuns la Timişoara acum mai bine de 5 ani”, a declarat Dominic Fritz, primarul din Timișoara și președintele USR.

În cadrul evenimentului, Nicușor Dan a luat cuvântul și a punctat că România era nepregătită, acum 20 ani, pentru a intra în Uniunea Europeană, dar decizia a fost una corectă.

„Dacă vrem să fim foarte direcți, acum 20 de ani, când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană, și cred că nici Bulgaria. Dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care Uniunea Europeană a luat-o și vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderare efectivă, România le-a făcut”, a spus Nicușor Dan.

Președintele Nicușor Dan ia în calcul demisia lui Ilie Bolojan. Ședința informală convocată de președinte la Cotroceni

Nicușor Dan, primele declarații despre Ionuț, SPP-istul care a incitat domnișoarele. Ce s-a întâmplat cu el?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
Gandul.ro
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta