Nelson Mondialul intervine în scandalul dintre Mircea Nebunu și Romi Neguș, după ce a fost făcut cu ou și cu oțet

Nelson Mondialul intervine în scandalul dintre Mircea Nebunu și Romi Neguș, după ce a fost făcut cu ou și cu oțet

Conflictul dintre Mircea Nebunu, șeful ”sportivilor” din sectorul 4 și Romi Neguș, unul dintre cei mai influenți interlopi din vestul țării, a luat amploare. Iar, acum, Nelson Mondialul intervine!

Mircea Nebunu este nașul de cununie a lui Romi Neguș, iar cei doi au ajuns la cuțite după ce orădeanul și-a anunțat apropiații că a rupt legătura cu gruparea bucureșteană.

Negocierile dintre Mircea Nebunu și Romi Neguș s-au purtat prin intermediul unei video-conferințe iar discuția a fost intermediată de un personaj pe nume Vice, apropiat sportivilor. Cei doi interlopi au vrut să facă pace și chiar au fixat o întâlnire, potrivit Wowbiz.

Lucrurile au luat-o razna însă atunci când cei din clanul sportivilor au aflat că discuția a fost înregistrată pe ascuns de Romi, iar acesta a postat fragmente din ea pe contul lui de TikTok. Colac pespe pupăză, săptămâna trecută, Vali Nebunu, fratele lui Mircea Nebunu, l-a făcut cu ou și cu oțet pe Nelson Mondialul.

Nelson Mondialul, replică acidă

Iar Nelson Mondialul, în stilul său caracteristic, n-a stat cu mâinile-n sân și a reacționat.

”Fratele lu’ Mircea Nebunu, pe lângă că e bombardier, este și cor##ci, să nu pice c*rul tău aici, că te bag, anaconda… bă alooo, belengherul, bă șalău. Bă, eu am fapte, în adevăratul sens al cuvântului, sunt mafiot… Am făcut fapte demne de un șmecher, tu ai jefuit un garaj… umbli cu șurubelnițele, mecanic auto… Te-au prins la garaje? Mi-a scris lumea”, a spus Nelson Mondialul.

Și asta nu e tot! Nelson Mondialul s-a legat și de Mircea Nebunu: ”Mircea Nebunu, stai mă cuminte, vezi că Ardealul e greu… Nu îți e rușine? Romi Neguș ți-a dat valoare, peste tot te-ai mândrit că ești nănașul lui. Tu esti prost la cap? Poliția, luați-l, mă, amenință! Bă, Nebunule, să faci un clip și să îți ceri iertare, vei fi iertat!”, a mai spus Nelson.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
Click.ro
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta