Naomi Hedman, prima reacţie după ce s-a aflat că Florin Ristei era să moară când s-au despărţit: „Niciun suflet…”

Naomi Hedman, prima reacţie după ce s-a aflat că Florin Ristei era să moară când s-au despărţit: "Niciun suflet..."
Florin Ristei și Naomi Hedman / Foto: Captură Video, Facebook

Florin Ristei și Naomi Hedman și-au spus adio după o lungă relație. Când toată lumea se aștepta ca cei doi amorezi să facă pasul cel mare, iată că au decis de comun acord să pună punct relației. Schimbările din ultima vreme și stresul acumulat l-au afectat foarte mult pe artist, căci a ajuns pe patul de spital. Ce reacție a avut fosta lui iubită atunci când a aflat? Mesajul postat de aceasta în mediul online. 

Povestea de iubire dintre Florin Ristei și Naomi Hedman s-a încheiat după o lungă vreme. Deși mulți se așteptau ca cei doi să facă pasul cel mare, iată că destinul n-a fost de partea lor. Au decis de comun acord că este mai bine să meargă fiecare pe drumul lui. Nu pentru că nu ar mai fi existat sentimente între ei, ci din cauza distanței. Naomi s-a întors în țara ei, iar relația n-ar fi funcționat la distanță. Așa că, s-au separat.

„S-a mutat înapoi acasă. Nu funcționează la distanță. Știe toată lumea că nu o să funcționeze, dar, de vorbit, vorbim. Dar sunt supărat! (râde) Când se încheie împotriva voinței amândurora, din motive independente e nasol! Dar ce să facem frate? Acum m-ai pus, acum o să o sun după ce terminăm aici. Că mi-e dor de ea! (râde)”, a mărturisit Florin Ristei, într-o emisiune online.

Florin Ristei a ajuns la spital

În podcastul „Fiertzi” al lui Speak, Florin Ristei a vorbit despre momentele grele care au venit după despărțire. Din cauza schimbărilor din viața lui, dar și a stresului acumulat, cântărețul a ajuns pe patul de spital. Orele nedormite și oboseala și-au spus cuvântul, se pare.

„Să știți că Ristei era să moară zilele trecute”, a dezvăluit Speak.

„Nu era să mor. Am ajuns epuizat la spital. Cântam cu basul și m-a luat un leșin. Am zis >! Am mai stat un pic și am zis >. Am fost la urgențe. Cred că am făcut și un semi-atac de panică. Nici acum nu mă simt extraordinar. Îmi arde un pic căpățâna, dar sunt bine. Am lipsă de somn. Eu mă duc dimineața la Neatza, de la 08:00 la 12:00, apoi mă duc că filmăm Te cunosc de undeva!, iar apoi seara mă duc să repet pentru concertul de 8 martie”, a explicat artistul.

„Era să moară. Acum și-a revenit e printre noi, e ok. Eu l-am sfătuit să mai pună un pic frână, pentru că sănătatea e cea mai importantă”, a continuat Speak.

CITEȘTE ȘI: FLORIN RISTEI A AJUNS LA URGENȚE DUPĂ DESPĂRȚIREA DE NAOMI HEDMAN. CE A PĂȚIT ARTISTUL: ”ERA SĂ MOARĂ!”

Ce mesaj a transmis Naomi Hedman după ce a aflat că Ristei era să „moară”

Naomi Hedman a ținut să posteze un mesaj emoționant, după dezvăluirile făcute de Florin Ristei în spațiul public. Se zvonea de multă vreme că cei doi nu mai sunt împreună, însă totul a fost confirmat abia acum de artist. Fosta lui iubită a făcut o postare cu subînțeles, care a fost apreciată de urmăritorii ei. În rest, aceasta preferă să fie discretă și să nu ofere detalii despre separarea de fostul partener.

„Niciun suflet (n.r om) din această lume nu poate lua ceea ce ți se cuvine”, se arată în postarea făcută de vedetă.

Postarea făcută de Naomi Hedman

Postarea făcută de Naomi Hedman / Foto: Intagram

CITEȘTE ȘI: FLORIN RISTEI A AJUNS LA SPITAL: „ERA SĂ MOARĂ”. ARTISTUL S-A CONFRUNTAT CU PROBLEME DE SĂNĂTATE GRAVE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
Click.ro
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Ilie Bolojan, socru mic. Fostul premier își mărită fata cea cea mare astăzi. Nunta are loc într-un „palazzo” din Oradea, de 400 de locuri. Cine e ginerele și ce nași și-au ales
Gandul.ro
Ilie Bolojan, socru mic. Fostul premier își mărită fata cea cea mare astăzi. Nunta are loc într-un „palazzo” din Oradea, de 400 de locuri. Cine e ginerele și ce nași și-au ales
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!