În această zi, începând cu ora 17:00, a avut loc duelul dintre Dinamo Kiev, formația românului Mircea Lucescu, și Club Brugge. Confruntarea dintre cele două formații a avut loc în cadrul șaisprezecimilor de finală din Europa League. Partida dintre acestea s-a încheiat la egalitate, nedecis, scor 1-1.
Desfășurarea meciului Dinamo Kiev – Club Brugge
Prima repriză a fost una extrem de ștearsă. Nici una dintre cele două formații nu a avut nici un șut pe poartă, defensiva ambelor trupe făcându-și perfect treabă. Totuși, “remarcatul” primului act a fost ucraineanul Buyalskyy, ce a fost cel mai periculos om de pe teren.
În actul secund, același Buyalskyy și-a făcut simțită prezența. De această dată, acesta a și reușit să puncteze, deschizând scorul în minutul ’62. Din nefericire pentru elevii lui Mircea Lucescu, aceștia au fost egalați la doar 5 minute distanță, Mechele înscriind pentru Brugge din pasa lui Vormer. Acesta a fost și scorul final, iar șansele ucrainienilor pentru calificarea în faza următoare a competiției au scăzut simțitor.