Mesajul ferm transmis de WTA după decizia TAS. Ce așteaptă șefii tenisului de la Simona Halep

Mesajul ferm transmis de WTA după decizia TAS. Ce așteaptă șefii tenisului de la Simona Halep
Simona Halep / sursă foto: Cancan.ro

Simona Halep (32 de ani) a primit marți, 5 martie 2024, un verdict din partea TAS. Astăzi, 6 martie, WTA a transmis, oficial, că „salută revenirea imediată” a sportivei în joc.

Marți, 5 martie 2024, Simona Halep a primit un verdict din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), în procesul cu Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Suspendarea i-a fost micșorată de la 4 ani la 9 luni, aceasta expirând în iulie 2023. De altfel, ITIA a fost obligată „simbolic” să plătească o sumă aferentă „contribuției la efortul de apărare al Simonei”. Apoi, au urmat reacții în lanț pe micile ecrane și în spațiul online. Astăzi, WTA a transmis un mesaj ferm, după decizia venită din partea TAS. Reprezentanții WTA au precizat că procesele sunt respectate pentru protejarea integrității sportului, iar entitatea susține decizia Tribunalului de la Lausanne. De altfel, salută „revenirea imediată” a sportivei, în teren.

„Fostul număr 1 mondial Simona Halep a primit permisiunea de a reveni în tenis cu efect imediat, după ce suspendarea pe patru ani a fost redusă marţi la nouă luni, ca urmare a apelului său recent la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

(…) WTA respectă procesele care există pentru a proteja integritatea sportului şi pentru a oferi un mediu sportiv curat şi corect. Prin urmare, WTA susţine pe deplin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (CAS) şi salutăm revenirea imediată a Simonei în WTA şi în joc”, se arată în postarea de pe site-ul oficial wtatennis.com.

Vezi și PREVIZIUNEA LUI GIGI BECALI LEGATĂ DE REVENIREA SIMONEI HALEP ÎN TENIS. CE CREDE AFACERISTUL: „VA MAI LUA MILIOANE”

simona halep

Simona Halep / Sursă foto: Profimedia

Citește și CUM A REACȚIONAT NADIA COMĂNECI DUPĂ CE A AFLAT VERDICTUL TAS DAT ÎN CAZUL SIMONEI HALEP. MESAJUL TRANSMIS CAMPIOANEI NOASTRE

Reacții în lanț, după decizia primită de Simona Halep de la TAS

Marți, 5 martie, a fost o zi de foc pentru lumea tenisului. Simona Halep a primit un verdict din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv, în procesul cu ITIA. În acest sens, suspendarea i-a fost micșorată de la 4 ani la 9 luni. Atât personalități sportive, cât și jurnaliști, persoane publice sau cele apropiate sportivei au reacționat la decizia TAS. Printre aceștia se numără medicul lui Halep, care a oferit detalii în premieră despre culisele dosarului, dar și tatăl ei, Stere Halep. Vezi AICI ce a declarat.

Vezi și MEDICUL LUI HALEP A OFERIT DETALII ÎN PREMIERĂ DESPRE CULISELE DOSARULUI DE LA TAS. CINE A INIȚIAT PROCEDURA MEDICALĂ CARE A DUS LA SUSPENDAREA SIMONEI

Sursă foto: Cancan.ro, Profimedia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
Promotor.ro
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Patronul „Palazzo”, localul în care Ilie Bolojan și-a măritat ieri fiica cea mare, este milionar din contracte cu Primăria Oradea. Pe vremea când Bolojan conducea Consiliul Județean Bihor, Neag era consilier județean PNL
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!