Klaus Iohannis, anunțul momentului. Ce se întâmplă cu măsurile de restricție în Noaptea de Înviere

Klaus Iohannis, anunțul momentului. Ce se întâmplă cu măsurile de restricție în Noaptea de Înviere

Klaus Iohannis, președintele României, a anunțat că restricțiile de circulație vor fi suspendate în Noaptea de Înviere, credincioșii putând participa fără probleme la slujbă.

Totodată, șeful statului a precizat că până pe 1 iunie, se va renunța la multe resticții care există în prezent. Referitor la cei care vor merge la slujbă de Paște, Klaus Iohannis a declarat că nu vor trebuie să completeze declarație pe propria răspundere.

“Până în vară vom fi pregătiţi să renunţăm la foarte multe restricţii. Putem să ne gândim la renunţarea graduală a mai multor restricţii. Ne pregătim cu toţii de marea sărbătoare a Învierii Domnului şi vreau să ne pregătim foarte bine nu doar acasă, ci vreau să ne pregătim foarte bine în societate. În noaptea de Înviere, restricţiile de circulaţie se ridică. Creştinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui să completeze declaraţie. Fiecare creştin va putea merge la biserică dacă doreşte. Nu ne amestecăm în felul în care vor fi organizate slujbele la biserică”, a declarat Klaus Iohannis.

Ce reguli sanitare trebuie să respecte populația în Noaptea de Înviere

În Noaptea de Înviere, românii trebuie, însă, să țină cont de regulile sanitare impuse de autorități în scopul limitării răspândirii COVID-19. Anunțul l-a făcut Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

“E vorba, evident, inclusiv de contextul unei stări de alertă, e vorba de acele măsuri pe care sper că cea mai mare majoritate le-a internalizat deja, de la dezinfectarea mâinilor în intrarea în lăcașul de cult, purtarea obligatorie a măștii sanitare regulamentar, asigurarea unei suprafețe de minimum 4 metri – asta este datoria fiecărui preot să calculeze, ținând cont de spațiul bisericii sale, pe suprafață, numărul de persoane care va putea asista și în interior la slujbele din perioada următoare, e vorba de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană, care rezultă din distanța de minimum doi metri între persoane. Credincioșii care vor asista la slujbele ce vor fi oficiate afară vor păstra aceleași reguli și, sigur, distanța de 1,5 metri”, a spus Vasile Bănescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
Click.ro
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
Promotor.ro
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Ce condiții pun liberalii pentru susținerea Guvernului Niculescu. Oana Gheorghiu: Votul PNL pentru Luca Niculescu nu vine pe simpatie, ci pe program și miniștri
Gandul.ro
Ce condiții pun liberalii pentru susținerea Guvernului Niculescu. Oana Gheorghiu: Votul PNL pentru Luca Niculescu nu vine pe simpatie, ci pe program și miniștri
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea