Iubitul „Doamnei cu coasa” a încercat să se sinucidă într-o toaletă publică. Cum a fost găsit medicul

Foto: Adevărul/Pro Tv

Astăzi, 16 august, dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon capătă noi turnuri dramatice după ce iubitul doctoriței arestate, cunoscută sub numele de „Doamna cu coasa”, a încercat să se sinucidă. Incidentul a avut loc într-o toaletă publică din Piața Sfântul Ioan din Brașov, unde medicul anestezist Cristian Laurențiu Pleșa a fost găsit în stare gravă.

Pleșa a fost descoperit de un trecător care a alertat imediat serviciul de urgență 112. La fața locului au ajuns polițiștii care au observat că Pleșa își administrase o perfuzie ce conținea Midazolam, un medicament cu efecte sedative, anxiolitice și hipnotice. Lângă el au fost găsite fiole etichetate cu acest medicament, conform Gândul.ro

Citește și: RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! ÎNCĂ UN MEDIC DIN PANTELIMON ESTE SUSPECTAT DE PRACTICI FATALE. CE METODĂ APLICA PACIENȚILOR

Cristian Laurențiu Pleșa a încercat să se sinucidă cu o perfuzie

Incidentul a avut loc în jurul orei 13, în Piaţa Sfântul Ioan din centrul istoric al Braşovului, unde în acel moment era organizat un festival de jazz. Alertă a fost emisă de către cei care l-au descoperit pe bărbatul de 53 de ani într-una dintre toalete.

Medicul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Brașov și se află acum în stare critică. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar ancheta este abia la început.

Până în prezent, nu a fost găsit un bilet prin care Pleșa să-și explice gestul extrem. Interceptările procurorilor din dosar au relevat numele medicului, adăugând o nouă dimensiune acestui caz controversat, conform sursei citate mai sus.

Numele medicului anestezist Cristian Pleșa figurează și în referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru cele două doctorițe de la Spitalul „Sf. Pantelimon”. În cadrul interceptărilor, Pleșa a fost surprins discutând cu partenera sa, Maria Miron.

„Opinia inculpatei Miron Maria despre efectele noradrenalinei reiese și din convorbirea telefonică din data de 12.04.2024 (a doua zi după sesizarea faptei), ora 21:31:55, dintre aceasta și Pleșa Cristian Laurențiu (medic cu care inculpata are o relație).

Cei doi vorbesc despre sinuciderea unui medic în vârstă de 59 de ani (Luchian Mihail, de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare CC Iliescu), care ar fi scris un text (cel mai probabil referitor la noradrenalină), din care inculpata ar trebui să se inspire, în final cei doi concluzionând că această substanță prelungește o suferință, nu tratează absolut nimic și că «Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă».

Pleșa Cristian Laurențiu: Uite, poți să te inspiri din ce a scris, că e chiar foarte drăguț și exact asta spun și eu că… ea nu tratează nimic.
MIRON MARIA: Îhî.

Pleșa Cristian Laurențiu: Ea prelungește o suferință, deci nu tratează absolut nimic.
MIRON MARIA: Asta nu pot să zic că ce sunt eu, Dumnezeu …[neinteligibil]… suferință?

Pleșa Cristian Laurențiu: Păi nu, nu, nu.
MIRON MARIA: Hî, hî, hî.

Pleșa Cristian Laurențiu: Păi nu, da’ ce, sunt Dumnezeu să prelungesc suferința?
MIRON MARIA: Da.

Pleșa Cristian Laurențiu: Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă.
MIRON MARIA: Da, Cel de Sus. Frumos.
Pleșa Cristian Laurențiu: Da.”, se arată în eferatul cu propunerea de arestare preventivă, potrivit celor de la Gândul.ro

Citește și: ÎNGROZITOR! UNA DINTRE DOCTORIȚELE DE LA SPITALUL PANTELIMON, „SURPRINSĂ ȘI DEZAMĂGITĂ” DACĂ PACIENȚII NU MUREAU REPEDE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Click.ro
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Gandul.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”