Încă o tragedie de Paște. O femeie a murit, după ce a fost lovită de tren

Încă o tragedie de Paște. O femeie a murit, după ce a fost lovită de tren
Încă o tragedie de Paște. O femeie a murit, după ce a fost lovită de tren / Sura foto: Pixabay

O femeie a murit în prima zi de Paște, după ce a fost lovită de tren, între Valu lu Traian și Basarabi. Temporar, circulația feroviară a fost blocată.

O femeie în vârstă de 70 de ani a murit duminică, în prima zi de Paște, după ce a fost lovită de trenul care circula pe ruta București – Constanța, între Valu lu Traian și Basarabi.

Circumstanțele în care femeia și-a pierdut viața

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13:00, iar la fața locului au intervenit autoritățile, care au confirmat decesul femeii.

Conform informațiilor CFR, trenul implicat este RE 11080, operat de Regio Călători. Circulația feroviară a fost sistată temporar pe ambele fire pentru cercetări și intervenție. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili identitatea femeii și împrejurările în care s-a produs tragedia.

Sursa foto: Pixabay

Reprezentanții CFR au transmis un comunicat

„Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în data de 12 aprilie 2026, la ora 12:52, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța, pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, la km CF 212+984, s-a produs un accident feroviar, în care trenul RE 11080 (operat de Regio Călători) a surprins o persoană de sex feminin.

În urma impactului, persoana a suferit leziuni incompatibile cu viața. Echipele de intervenție au acționat la fața locului, iar cazul a fost preluat de organele abilitate pentru efectuarea cercetărilor. Din punct de vedere tehnic și operațional, circulația feroviară este întreruptă temporar pe ambele fire de circulație între stațiile Valul lui Traian și Basarabi, pentru a permite desfășurarea intervenției și a investigațiilor specifice. Trenul IR 16085 staționează în stația Basarabi și va rămâne în așteptare până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate.

Menționăm că astfel de evenimente sunt gestionate conform procedurilor feroviare în vigoare, care prevăd oprirea traficului și acordarea accesului echipelor de intervenție și autorităților competente, în vederea clarificării circumstanțelor producerii accidentului.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. acordă prioritate siguranței circulației și cooperează cu instituțiile abilitate pentru gestionarea operativă a situației. Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce ancheta este finalizată și circulația feroviară este reluată în condiții normale.”

CITEȘTE ȘI: Românul Nicholas Popa a murit în Italia, la doar 21 de ani. Tânărul a fost condus pe ultimul drum

Tragedie în Sâmbăta Mare. O femeie a murit într-un accident teribil

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Click.ro
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util