În 2021 va fi organizat următorul recensământ. Amenzi colosale pentru cei care nu participă

În 2021 va fi organizat următorul recensământ. Amenzi colosale pentru cei care nu participă

În 2021, se va organiza un nou recensământ din România. El va avea loc în perioada iulie – noiembrie 2021, se va desfășura, etapizat, recenzarea populaţiei şi locuinţelor, în timp ce, între lunile august și septembrie 2021, se realizează colectarea online a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri.

OUG-ul, care a intrat în vigoare pe 4 februarie 2020, prevede obligativitatea recenzării persoanelor cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România, persoanelor cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni.

Totodată, și persoanele cu cetăţenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forţelor armate naţionale staţionate în restul lumii, personalul naţional al bazelor ştiinţifice naţionale stabilite în afara teritoriului geografic al ţării, persoanele de cetăţenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave şi platforme plutitoare operând parţial sau în întregime în afara teritoriului economic, au aceeași obligativitate de participare.

Citește și: O frumoasă adolescentă de 17 ani, dată dispărută din casa bunicilor, a fost găsită la scurt timp de polițiști

Iată ce zice ordonanța nr.19 din 4 februarie 2020 despre sancțiuni

a) împiedicarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ pentru efectuarea înregistrărilor ce fac obiectul recensământului în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sau a desfăşurării, în orice mod, a lucrărilor recensământului;

b) refuzul furnizării informaţiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete;

Aceste contravenții se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei. Suma care se alocă de la bugetul de stat pentru organizarea recensământului în 2021 este de 392.655.000 lei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști? În urmă cu 20 de ani avea un look complet diferit. Astăzi este una dintre cele mai cunoscute vedete din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști? În urmă cu 20 de ani avea un look complet diferit. Astăzi este una dintre cele mai cunoscute vedete din România
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
Click.ro
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ilie Bolojan, alai cu SPP pentru nunta fiicei sale. Fostul premier a folosit agenții și mașina Serviciului de Protecție și Pază pentru organizarea evenimentului, inclusiv pentru a escorta o celebră femeie de afaceri de la aeroport la hotel. Gândul publică imaginile
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!