Campionatul European de handbal s-a încheiat: Spania este REGINA EUROPEI!

Campionatul European de handbal s-a încheiat: Spania este REGINA EUROPEI!

In perioada 9 ianuarie – 26 ianuarie s-a desfășurat Campionatul European de handbal masculin. Turneul final din primă lună a anului 2020 a fost primul din istorie ce a fost găzduit de 3 țări: Austria, Norvegia și Suedia.

Finala competiției le-a pus față în față pe Spania și Croația, victoria fiind adjudecată de selecționata lui Ribera, scor 22-20. La fel ca în meciul direct din faza grupelor, încheiat 22-22, ambele trupe au mizat în primul rând pe o defensivă de fier. Nici ibericii și nici croații nu au făcut greșeli importante în apărare, diferența dintre cele două echipe făcându-se în primul rând datorită “prospețimii” de ordin fizic, Croația venind după semifinala câștigată în urma a 2 reprize de prelungiri împotriva Norvegiei.

Clasamentul final al Campionatului European

1. Spania
2. Croația
3. Norvegia
4. Slovenia
5. Germania
6. Portugalia
7. Suedia
8. Austria
9. Ungaria
10. Belarus

Echipa de “aur” a turneului final

Vargas (Spania), Janc (Slovenia), Maqueda (Spania), Karacic (Croația), Sagosen (Norvegia), Jondal (Norvegia), Banhidi (Ungaria).

Cei mai buni marcatori

1. Sander Sagosen (Norvegia) – 65;
2. Mikita Vailupau (Belarus) – 47;
3. Nikola Bilyk (Austria) – 46;
4. Jure Dolenec (Slovenia) – 42;
5. Artsem Karalek (Belaurs) – 37;
5. Ondrej Zdrahala (Republica Cehă) – 3p.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ana Baniciu și Edy Kovacs, părinți pentru a doua oară? Artista a spus totul: „Am tot vorbit despre asta”
Click.ro
Ana Baniciu și Edy Kovacs, părinți pentru a doua oară? Artista a spus totul: „Am tot vorbit despre asta”
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Digi 24
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
Promotor.ro
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Gandul.ro
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util