Gigi Becali se bucură de victoria lui Donald Trump: „Va amâna Dumnezeu sfârșitul lumii”

Gigi Becali, despre victoria lui Donald Trump. Foto: Profimedia

Gigi Becali este în culmea fericirii de când Donald Trump a obținut victoria! Ce a spus latifundiarul din Pipera despre revenirea președintelui la conducerea Statelor Unite ale Americii? A adus în discuție, de asemenea, și războiul din Ucraina! Vă prezentăm cele mai noi declarații!

Latifundiarul din Pipera este de părere că Dumnezeu va amâna sfârșitul lumii datorită victoriei obținute de Donald Trump! Gigi Becali îl consideră pe președintele american un „om puternic”, iar dacă nu ar fi câștigat el omenirea s-ar fi „îndreptat spre neomarxism”.

„Va amâna Dumnezeu sfârșitul lumii cu victoria lui Donald Trump, pentru că are valorile pe care le are. Dacă n-ar fi venit un om puternic în cel mai puternic stat al lumii, ne-am fi îndreptat spre neomarxism, spre suveranism”, a declarat Gigi Becali, potrivit romaniatv.ro.

Gigi Becali a adus în discuție și dosarele în care a fost implicat Donald Trump, subliniind faptul că nu a ajuns în închisoare. Reamintim că președintele american s-a confruntat cu acuzații foarte grave, inclusiv de falsificare a înregistrărilor fiscale.

„El n-a ajuns la închisoare. Acolo e America, acolo totuși nu puteau trăda democrația în așa fel încât să-l și închidă. Chiar dacă se fac multe lucruri și acolo, dar totuși ei promovează democrația. E posibil să fi fost totul o înscenare. Nu putea să vină de acolo un așa semnal. Aici, dacă dădea ordin Coldea, da, mă, da, gata! Nu contează, orice!”, a mai spus Gigi Becali.

Citește și: Cum arată casa lui Ionuț Dolănescu din America. Ce mesaj are pentru Donald Trump, noul președinte

Gigi Becali, despre Donald Trump și războiul din Ucraina

Latifundiarul din Pipera crede că Donald Trump se va ține de cuvânt și va încerca să oprească războiul din Ucraina. Gigi Becali a spus că președintele american va purta o discuție cu Vladimir Putin, iar totodată va negocia în favoarea peședintelui din Rusia.

„Se va duce să vorbească prima dată cu Putin. Eu cred că va negocia în favoarea lui Putin. A promis că oprește războiul, asta o să facă”, a adăugat latifundiarul din Pipera.

Gigi Becali are încredere în ce planuri are Donald Trump cu viitorul Americii și speră că războiul din Ucraina va ajunge la final, în cele din urmă.

Citește și: Cum are de gând Donald Trump să oprească războiul din Ucraina. Măsurile lui îl vor bucura pe Vladimir Putin

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum petrec vedetele Halloweenul! Anamaria Prodan pregătește o petrecere de pomină în Malibu, în timp ce Elena Ionescu refuză să mai sărbătorească
Click.ro
Cum petrec vedetele Halloweenul! Anamaria Prodan pregătește o petrecere de pomină în Malibu, în timp ce Elena Ionescu refuză să mai sărbătorească
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Test extrem pentru un model BYD: Ce s-a întâmplat când cauciucul dreapta-față a explodat la 140 km/h
Promotor.ro
Test extrem pentru un model BYD: Ce s-a întâmplat când cauciucul dreapta-față a explodat la 140 km/h
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Laura Codruța Kovesi, ultimul mesaj ca șefă a Parchetului European: „Au existat decizii dificile. Nu am reușit să îndeplinesc tot ceea ce speram”
Gandul.ro
Laura Codruța Kovesi, ultimul mesaj ca șefă a Parchetului European: „Au existat decizii dificile. Nu am reușit să îndeplinesc tot ceea ce speram”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani