Gigi Becali a făcut show pe Muntele Athos! A dat 1.000 de euro pentru calul cu care a urcat

Gigi Becali a mai bifat o aroganță pe Muntele Sfânt/ sursă foto: captură video

Așa cum îi este obiceiul, o dată la câteva luni, Gigi Becali se refugiază câteva zile pe Muntele Athos. De data aceasta, latifundiarul din Pipera a ajuns călare la adăpostul Panagia, situat la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri, pe ultima porțiune de urcare spre vârf. 

Adăpostul Chilia Megali Panagia este principalul punct de popas și de odihnă pentru pelerini și drumeți, înainte de a urca la Capela Schimbării la Față de pe vârful Muntelui Athos. Traseul până acolo poate fi parcurs pe jos sau cu ajutorul cailor și măgarilor disponibili pentru transportul călătorilor și al bagajelor acestora.

Gigi Becali: „Am vrut să mă dau smecher”

Acest serviciu de transport este contra cost. În timp ce unii pelerini aleg calea grea și își duc bagajele și „greutățile” pe jos, pe picioarele lor, până sus, pe poteca spre vârful Muntelui Athos, de data aceasta, Gigi Becali a ales calea ușoară, adică a confortului. Bântuit de amintirile ultimilor 10 kilometri parcurși pe jos în trecut „când îl țineau picioarele”, acum nu a mai stat pe gânduri și a scos din buzunar 1.000 de euro pentru a parcurge drumul călare.

„Am vrut să mă dau șmecher. Data trecută am zis primul, eu acolo. 10 ore am urcat pe munte, dar bătrânețea… Eu mă dădeam șmecher, credeam că tot așa sunt, ca acum 15 ani. Băi, băiatule, nu mă mai țineau picioarele așa.

Când am văzut că nu sunt primul, să vezi. A trecut un albanez cu niște măgari și l-am chemat. Ia aici 1.000 de euro, care e cel mai bun măgar al tău? Mi-a arătat unul și i-am zis că trebuie să-i întrec pe toți, eu să fiu primul. M-a luat albanezul, m-a pus pe măgar și i-am depășit pe toți ca să fiu tot eu primul (n.r. râde)“, a spus Gigi Becali pentru Fanatik superliga.

„Am luat trei milioane de dolari și i-am împărțit”

De-a lungul anilor, Gigi Becali s-a impus ca unul dintre cei mai importanți sponsori ai chiliilor românești de pe Muntele Athos. Și-a dorit ca monarhii și călugării români să aibă condiții bune de trai și să nu depindă de alte comunități, motiv pentru care latifundiarul din Pipera i-a sprijinit cu donații de ordinul milioanelor de dolari.

”M-am dus, am luat trei milioane de dolari şi i-am împărţit la toate chiliile româneşti de pe muntele Athos. Cash. Pe urmă încă două, încă unul. Ca să nu mai existe călugări români subjugaţi de greci! Am aranjat totul acolo. Boboc, tot. Am făcut boboc. M-am dus ani de zile acolo. În fiecare an, două-trei milioane, două-trei milioane, cât era nevoie. Boboc am făcut”, a mai spus Gigi Becali pentru sursa citată.

CITEȘTE ȘI: O singură vizită pe Muntele Athos l-a costat 3 milioane de dolari pe Gigi Becali: ”Am aranjat totul acolo!”

Gigi Becali n-a stat pe gânduri și a acționat imediat! Momentul care i-a făcut pe toți să întoarcă capetele în fața catedralei din Pipera

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Gandul.ro
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!