Gestul făcut de Alex Bodi pentru Bianca Drăgușanu. Cum a reușit să o împace

• Știri

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au decis să mai acorde o șansă relației lor, din nou, după ce și-au aruncat cuvinte grele. Mai mult decât atât, s-a vorbit despre faptul că afaceristul ar fi fost violent cu blondina, însă el a negat toate aceste lucruri.

Cei doi au plecat zilele trecute în Hong Kong, să sărbătorească împăcarea lor, însă Alex Bodi a avut o răbdare de fier pentru a o convinge pe Bianca să se întoarcă la el. Prietenii apropriați au mărturisit că vedeta îl blocase peste tot pe bărbat, iar acesta nu a putut să ia legătura cu ea, până la un moment dat când a sunat-o de pe un alt număr.

”Bianca, la început, voia să îi închidă telefonul, dar, din curiozitate, a acceptat să vorbească cu el. Voia să îl audă cum își cere scuze și cum își motivează gesturile pe care le-a făcut. Apoi, văzând că el chiar regretă sincer cele întâmplate și că, cu adevărat, simte ceva pentru ea, a acceptat să îi mai dea o șansă. El i-a propus să meargă împreună în Hong-Kong, chiar dacă acolo are de încheiat niște afaceri serioase, iar ea, de test, a acceptat. Este, ca să spun așa, o vacanță de probă pentru el, doar după ce se vor întoarce vopr putea spune, cu adevărat, dacă mai formează sau nu un cuplu”, a spus un apropiat de-al Biancăi Drăgușanu pentru Wowbiz.ro.

Bianca Drăgușanu a plătit 7.900 de dolari pentru o pereche de papuci de la Chanel

Aflată de câteva zile în metropola Hong Kong, Bianca Drăgușanu se relaxează în locuri exclusiviste și sesiuni intense de shopping. Într-unul dintre clipurile făcute publice pe Instagram Stories, blonda sexy a dezvăluit câți bani a plătit pentru o pereche de papuci de la Chanel, numărul 41, atât cât poartă ea. După cum se poate vedea în video-urile postate pe celebra rețea de socializare, prețul plătit pentru saboții de firmă este de 7.900 de dolari. Dar… judecând după faptul că pe imagini, vedeta a pus emoticonul care semnifică o rugăciune, putem spune că dorința i s-a îndeplinit; respectiv aceea de a găsi acest model cu numărul 41, așa că nu s-a mai uitat la bani.

Întrebată de o fană de unde are atâția bani, Bianca Drăgușanu a răspuns: “De 16 ani locuiesc în București și, în afară de proiectele TV la care am participat, am propria afacere cu rochii de seară și de mireasă (peste 7 ani). Furnizez rochii în peste 14 magazine în Europa, dar și și Dubai – Lafayette Gallery. Alcala de Henares, Londra, Florența, Berlin etc”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Click.ro
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea