FOTO. Tragedie în Alpii elveţieni: doi cunoscuţi muzicieni britanici şi copilul lor au murit într-un acccident aviatic

Doi muzicieni britanici şi copilul acestora au murit duminică într-un accident aviatic după ce aeronava în care se aflau s-a prăbuşit în Minţii Alpi din Elveţia, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al familiei, potrivit Reuters.

Cuplul, format din Jonathan Goldstein and Hannah Marcinowicz, au postat imagini din călătoria în care se aflau pe Facebook. Ultima fotografie a fost postată sâmbătă după-amiază, în care el apare pilotând avionul, iar ea îşi ţinea în braţe fetiţa.

Aceştia au decolat duminică dimineaţă de pe aeroportul La Blecherette din Lausanne.

Poliţia din cantonul elveţian Valais nu a făcut publice numele celor trei, dar a anunţat că o aeronavă Piper care se îndrepta către Italia s-a prăbuşit duminică dimineaţă în trecătoarea Simplon din Munţii Alpi, iar în accident au murit trei persoane, inclusiv un copil.

”Cu toţii suntem devastaţi de vestea morţii lui Jonathan, Hannah şi Saskia. Îi iubim foarte mult. Erau atât de fericiţi împreună şi ne va fi extrem de dor de ei. Cerem mass-mediei să respecte intimitatea familiei în acest moment extrem de dificil”, a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt al familiei.

Goldstein a lucrat în mai multe filme, inclusiv „Cape Fear” şi a fost un compozitor prolific de muzică pentru reclame de televiziune şi cinema. Marcinowicz, absolventă a Academiei Regale de Muzică, a cântat alături de multe dintre cele mai importante orchestre britanice, potrivit site-ului său personal.

Goldstein a condus şi Goldstein Music Group, o companie de producţie care compunea muzică pentru publicitate, branding, marketing, televiziune şi film.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adina Buzatu, în lupta cu kilogramele! Se îngrășa pentru a-i face pe plac mamei sale: „Mă simțeam grasă, mă simțeam urâtă”
Click.ro
Adina Buzatu, în lupta cu kilogramele! Se îngrășa pentru a-i face pe plac mamei sale: „Mă simțeam grasă, mă simțeam urâtă”
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Digi 24
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
Promotor.ro
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Gandul.ro
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util