Un nou focar de coronavirus a fost depistat la Gara CFR Constanța. Direcția de Sănătate Publică din județ a anunțat că o angajată, în vârstă de 53 de ani a decedat, iar alte trei colege se află internate în spital.
Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a declarat, luni, că a fost descoperit un focar de COVID-19 în Gara din Constanța și început ancheta epidemiologică. (CITEȘTE ȘI: FOCAR DE COVID-19 PE UN ȘANTIER DIN BUCUREȘTI. PESTE 30 DE PERSOANE, INFECTATE CU NOUL CORONAVIRUS)
„Avem trei persoane infectate, în spital, în afară de o altă persoană care a decedat. Toate cele patru sunt casiere. În prezent derulăm o anchetă epidemiologică. S-a făcut dezinfecție zilnică și am recomandat ca toate casierele să poarte mască și mănuși în permanență, chiar dacă ele sunt singure în biroul acela, despărțite de panoul de geam”, a declarat Cristina Schipor, potrivit Mediafax.
Se pare că focarul a fost declanșat chiar de femeia de 53 de ani care a decedat. În urma acestui eveniment celelalte trei colege au mers să se testeze și au ieșit pozitive. În prezent acestea sunt internate în spital.
De la începutul pandemiei, în județul Constanța s-au înregistrat, până astăzi, 1.499 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19.
Astăzi, 24 august, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore este de 825. Deși bilanțul este în scădere, acest lucru se datorează numărului mic de teste făcute. (VEZI ȘI: FOCAR DE INFECȚIE ÎN MAMAIA! RĂSPUNZĂTORII TREC CU VEDEREA, ÎN TIMP CE SITUAȚIA IA AMPLOARE DE LA O ZI LA CEALALTĂ)
Până astăzi, 24 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 79.330 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), transmite Grupul de Comunicare Strategică. 35.517 pacienți au fost declarați vindecați și 9.574 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
De la începutul pandemiei de coronavirus, 3.309 persoane diagnosticate cu infecție COVID-19 au decedat. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 37 de decese.