Florin, tânărul împușcat de polițiști pentru că nu a oprit la semnalele agenților, a murit

Florin, tânărul împușcat de polițiști pentru că nu a oprit la semnalele agenților, a murit

Tânărul de 21 de ani din Suceava ce a fost împușcat de polițiști s-a stins din viață în această dimineață. Se pare că în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a supraviețuit. În ultimele ore, starea acestuia devenise critică, iar în cele din urmă a decedat.

Din păcate, Florin Negură s-a stins din viață la numai 21 de ani. În dimineața zilei de 10 ianuarie, starea bărbatului s-a agravat. În ciuda eforturilor medicilor, corpul acestuia a cedat, iar în cele din urmă a fost declarat decesul. Florin Negură a ajuns de urgență la Spitalul Județean Suceava după ce a fost împușcat în spate de oamenii legii.

Mai exact, sâmbătă noaptea Florin Negură a fost transportat la Unitatea Primire Urgențe. Atunci tânărul era conștient, iar premisele erau unele bune. Însă, din păcate, luni medicii au anunțat că starea lui s-a înrăutățit și a fost transferat la ATI. Tânărul a reușit să tracă și peste noapte, însă marți dimineața corpul său a cedat.

Tânărul împușcat de polițiști a decedat

(CITEȘTE ȘI: URMĂRIRE CA ÎN FILME ÎN SUCEAVA. UN BĂRBAT BANUIT CĂ A ÎNȘELAT UN BĂTRÂN PRIN METODA ”ACCIDENTUL” S-A RĂSTURNAT CU MAȘINA ȘI A MURIT)

Tânăr împușcat de polițiști

Florin Negură a ajuns la spital împușcat, după o cursă ca în filme. Mai exact, totul a început în noapte de sâmbătă spre duminică atunci când pe raza localității Moldovița o patrulă de poliție a vrut să oprească o mașină. Însă, tânărul ce se afla la volan a ignorat semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. În mașină se aflau mai mulți tineri, iar Florin Negură ocupa locul din spate.

După ce șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor a început o urmărire ca în filme prin localitate. Apoi, autoturismul tinerilor a intrat pe un drum forestier. Polițiștii au somat de mai multe ori, prin portavocea mașinii să oprească, însă au fost ignorați. Astfel, oamenii legii au deschis focul.

Aceștia au tras două focuri de armă în plan vertical și alte două focuri de armă spre mașina în care se aflau tinerii. Unul dintre gloanțe l-a nimerit pe Florin Negură, aflat pe bancheta din spate, după ce a ricoșat din roata de rezervă. Imediat după, un apel la 112 anunța tragedia.

(VEZI ȘI: O TÂNĂRĂ DE 26 DE ANI A FOST ÎMPUȘCATĂ ÎN CAP ÎNTR-UN BAR, ÎN ANGLIA: „CERUL A CÂȘTIGAT CEL MAI FRUMOS ÎNGER”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
Click.ro
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Gandul.ro
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”