Elton John a orbit! Artistul e devastat: „Mi-am pierdut vederea”

Elton John a orbit! Artistul e devastat: „Mi-am pierdut vederea”
Elton John. Foto: Profimedia

Elton John a dezvăluit la o reprezentație de gală a noului său muzical „The Devil Wears Prada”, pentru care a scris muzica, că este fizic incapabil să vadă spectacolul, din cauza problemelor de durată cu vederea.

Vorbind în fața publicului, pe scenă, Elton John, în vârstă de 77 de ani, i-a mulțumit soțului său David Furnish, „care a fost stânca mea”, a scris THE GUARDIAN.

„Nu am putut să vin la multe dintre avanpremiere pentru că, după cum știți, mi-am pierdut vederea. Așa că mi-e greu să văd spectacolul. Dar îmi place să îl aud și wow ce bine a sunat în seara asta”, a adăugat cântărețul.

În septembrie, John a dezvăluit că o infecție oculară severă pe care a contractat-o în iulie, în timp ce se afla în Franța, l-a lăsat orb la ochiul drept și cu „vedere limitată” la ochiul stâng.

„Mă vindec, dar este un proces extrem de lent și va dura ceva timp până când vederea va reveni la ochiul afectat”, a scris Elton John într-un mesaj împărtășit pe social media.

„Sunt foarte recunoscător pentru echipa excelentă de medici și asistente și pentru familia mea, care au avut mare grijă de mine în ultimele câteva săptămâni”.

(Citește și: Eric, fiul lui Eddie Murphy, și Jasmin, fiica lui Martin Lawrence, s-au logodit! „Destinul”)

De ce Elton John poate da interviuri, dar nu poate compune

Săptămâna trecută, John a declarat pentru gazdele emisiunii “Good Morning America” că problemele cu vederea întârzie următorul său album cu colaboratorul său de lungă durată Bernie Taupin.

„Din păcate, mi-am pierdut vederea la ochiul drept în iulie, pentru că am contractat o infecție pe când eram în sudul Franței și au trecut patru luni de când nu mai pot vedea, iar ochiul stâng nu este cel mai bun”, a spus el.

„Deci, există speranță și încurajare că va fi bine, dar… În acest moment, sunt oarecum blocat pentru că pot face așa ceva – să fiu intervievat – dar să intru în studio și să înregistrez, nu știu, pentru că din start nu pot vedea versurile.”

Spectacolul “The Devil Wears Prada” tocmai a avut premiera la Teatrul Dominion din West End, la Londra, Spectacolul de gală a avut scopul de a strânge fonduri pentru Elton John Aids Foundation.

Care este povestea din “The Devil Wears Prada”

“The Devil Wears Prada”, care a fost inițial un roman scris de autoarea Lauren Weisberger și mai apoi a fost adaptat ca film, spune povestea lui Andy, jurnalist ambițios care ajunge asistent al unei editoare a unei revistei de modă, Miranda Priestly, care este cunoscută ca fiind o personalitate dificilă. În muzical, Priestly este interpretată de modelul și actrița americană Vanessa Williams.

La eveniment au participat multe fețe celebre din lumea modei, inclusiv redactorul-șef al Vogue, Anna Wintour, despre care se zvonește de mult timp că a servit ca sursă de inspirație pentru personajul Miranda Priestly.

Vorbind cu reporterii BBC pe covorul roșu, Anna Wintour a spus: „Rămâne la latitudinea publicului și a oamenilor cu care lucrez să decidă dacă există asemănări între mine și Miranda Priestly”.

(Citește și: Secretul din trecutul lui Cătălin Chirilă, dezvăluit la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene: ”Cu siguranță nu a fost întâmplător”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!