Elena Udrea a revenit în Parlament! Ce ținută a purtat? Toate privirile s-au întors către ea

Elena Udrea, la ieșirea din penitenciar

Este știrea momentului! După ce a fost eliberată din închisoare în urmă cu doar câteva luni, Elena Udrea și-a încălcat promisiunea și a revenit în Parlamentul României. Ca în vremurile de glorie, fostul ministru al Turismului a uimit audiența din Camera Deputaților și a atras toate privirile cu prezența sa. 

În luna iulie 2025, Elena Udrea a fost eliberată conționat din închisoare după 3 ani și 10 luni (din pedeapsa de 6 ani inițială) de detenție în dosarul de corupție ”Gala Bute”. De cum a ieșit pe poarta penitenciarului, fostul ministru a ținut să le transmită jurnaliștilor că – după exepriența nefericită prin care a trecut – nu mai are de gând să revină în politică.

Elena Udrea, prima vizită în Parlament după ce a ieșit din închisoare

„E minunat! Vreau mai întâi să-i mulțumesc doamnei avocat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această încercare s-a terminat. A fost mult, e greu și o lună aici. Am considerat-o o încercare de la Dumnezeu prin care am trecut.

Eu m-am întors în România când puteam să nu mă întorc, cu nădejdea că și eu voi fi rejudecată. Gândindu-mă la experiența mea, nu-mi mai trece prin cap să revin în politică. Văzând, însă, cine face politică, m-ar bate gândul (n.r. – ironică). Sunt reabilitată.”, a declarat Elena Udrea când a ieșit din închisoar

Cu pași mici, dar siguri, de la o lună la alta, Elena Udrea pare să își fi schimbat convingerile. Recent, fostul ministru al Turismului a bifat prima apariție printre politicieni, cu o vizită la Parlamentul României. Cu zâmbetul pe buze și vizibil emoționată, ”Blonda de la Cotroceni” a pășit în Parlament cu fruntea sus, încrezătoare, marcând astfel prima ei participare publică la o conferință politică.

Cu această ocazie, apariția ”blondei de la Cotroceni” nu avea cum să treacă neobservată. Elena Udrea a ales să se îmbrace discret, dar sexy, într-o ținută complet neagră, mulată și cu un decolteu adânc, la care a asortat un sacou bej și o pereche de pantofi stiletto – vezi AICI foto.

Elena Udrea, prima vizită în Parlament după ce a fost eliberată din închisoare/ sursă foto: Instagram

Proaspăt eliberată din închisoare, Elena Udrea a fost invitată în Parlament pentru a lua parte la o dezbatere despre drepturile deținuților din România. Conferința a fost inițiată de către deputata AUR Laura Gherasim, președinta Comisiei pentru cercetare abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților.

„Permisiile nu sunt un lux, sunt gândite ca o modalitate de a păstra legătura cu familia, iar legătura cu familia este considerată modalitatea cea mai sigură, cea mai puternică de a aduce la reabilitarea deținuților. Modul în care se acordă permise este la discreția conducerii penitenciarelor și a ANP-ului. În realitate, doar 1–2% din deținute au reușit să primească permisie, deși îndeplineau condițiile.

Detenția trebuie să fie ultima soluție… ar trebui să se treacă la pedepse neprivative de libertate, pentru că s-a demonstrat că în detenție oamenii se profesionalizează în infracțiuni, iar reinserția lor este spre zero’, a spus Elena Udrea, conform g4media.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Membră a familiei regale, găsită inconștientă pe o stradă din Londra! Ce s-a întâmplat cu un copil de 3 ani aflat în grija ei
Click.ro
Membră a familiei regale, găsită inconștientă pe o stradă din Londra! Ce s-a întâmplat cu un copil de 3 ani aflat în grija ei
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Miruță s-a lăudat degeaba cu centimetrii de la Cernavodă. Raportul Comitetului interministerial Bala arată că lucrările au avut „eficienţă redusă”. Cât e nota de plată
Gandul.ro
Miruță s-a lăudat degeaba cu centimetrii de la Cernavodă. Raportul Comitetului interministerial Bala arată că lucrările au avut „eficienţă redusă”. Cât e nota de plată
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!