Drama unei ispite de la Insula Iubirii! A fost obligată să facă avort: „Am ieșit cam șifonată”

Larisa Mârtan este una dintre ispitele de la Insula Iubirii, sezonul 8. La castingul pentru ispitele feminine de la Antena 1, tânăra în vârstă de 24 de ani și-a deschis sufletul și a expus o poveste de viață. A fost obligată să facă avort. Povestea se află mai jos, în articol.

Larisa Mârtan este una dintre ispitele de la Insula Iubirii, în noul sezon. Are vârsta de 24 de ani, este din Craiova și activează ca dansatoare. Tânăra mărturisea că provine dintr-o „familie dezbinată și a trăit ȋntreaga viaţă cu teama de abandon”, potrivit postării de pe internet. Totodată, susține că emisiunea îi poate oferi șansa, din nou, să se îndrăgostească. În cadrul castingului pentru ispitele feminine, tânăra de 24 de ani și-a deschis sufletul și a vorbit despre o situație neplăcută pe care a trăit-o.

Vezi și NOUL SEZON INSULA IUBIRII DEBUTEAZĂ ÎN FORȚĂ! POVESTEA SURPINZĂTOARE A CELUI MAI CONTROVERSAT CUPLU: „NE-AM DESPĂRȚIT DE 37 DE ORI”

Larisa Mârtan, ispită la Insula Iubirii, sezon 8: „Într-un moment în care mă așteptam cel mai puțin, rămăsesem însărcinată”

Ispita de la Insula Iubirii, sezon 8, a povestit că a avut o relație serioasă timp de 2 ani. Însă, legătura dintre cei doi nu a mai mers, susține tânăra, în urma unor factori exteriori. Familia fostului partener nu ar fi fost de acord cu relația lor. În plus, ispita de la Antena 1 susține că a avut parte de un șoc în momentul în care a aflat că este însărcinată. Când se afla în a doua lună de sarcină, cei doi s-au despărțit. Tot atunci, s-a luat decizia de a se renunța la sarcină. Tânăra a susținut că separarea de partener a venit în urma unei „ședințe în familie”.

„O relație serioasă nu mai am de aproape 3 ani. Am ieșit puțin cam șifonată și am stat departe. Mi-a fost destul de greu să mă recuperez. Am fost împreună timp de 2 ani, a fost totul ok din toate punctele de vedere. În schimb, s-au băgat anumite persoane din exterior. Familia, mai exact. El era pe jumătate de etnie romă. Au fost puțin împotrivă. Eu nu am o facultate momentan și, văzând lucrul ăsta la mine, probabil au zis că eu nu sunt ok pentru el. Făcuse 2, Facultatea de Drept, terminată, era la Master cred. Și Facultatea de Sport. Pentru că, într-un moment în care mă așteptam cel mai puțin, rămăsesem însărcinată (n.r. de ce a ieșit șifonată din relație). A fost ca un fel de șoc pentru mine, în momentul ăla.

Știa, pentru că și-a dorit. Nu a fost o chestie întâmplătoare, nici din partea mea, nici din partea lui. Da, printr-un mesaj (n.r. că se termină tot, din partea lui). Eram la muncă, eram la un eveniment. Eram în luna a doua de sarcină. M-a anunțat printr-un mesaj, eu am încercat să cer mai multe explicații, eu nu am aflat chiar totul la început. El, cu o seară înainte avusese o întâlnire de familie și cred că acolo s-a luat decizia asta, și motivul a fost că eu îl țin pe loc și el pe mine și că nu o să putem fi fericiți niciodată amândoi. Am încercat să îl rog să mă ajute în perioada respectivă și am luat decizia de comun acord să renunț la acea sarcină”, a povestit Larisa Mârtan la castingul pentru ispitele feminine.

Vezi și NOUA SENZAȚIE DE LA INSULA IUBIRII 2024! CINE ESTE ISPITA DIANDRA DORIS DIN SEZONUL 8

Sursă foto & video: Tik Tok, YouTube

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia