Dorian Popa nu l-a uitat pe Cheluțu. Gestul făcut la patru luni de la moartea câinelui său: „A fost trimisă”

Dorian Popa și soția sa și-au luat un nou cățel

Au trecut patru luni de la pierderea lui Cheluțu, câinele care i-a fost alături lui Dorian Popa timp de aproape un deceniu și care a devenit cunoscut de milioane de oameni prin aparițiile sale în mediul online. Bulldogul francez a murit pe 1 iunie 2026, chiar în ziua în care împlinea 10 ani, iar despărțirea a fost una extrem de dureroasă pentru artist.

De-a lungul anilor, Cheluțu a devenit un membru important al familiei, dar și o prezență familiară pentru urmăritorii lui Dorian Popa. Acum, după perioada dificilă prin care a trecut, Dorian Popa și soția lui, Andreea, au decis să deschidă din nou ușa casei pentru un suflet care avea nevoie de ajutor.

Dorian Popa și Andreea au adoptat un cățel

Cei doi au adoptat o bulldogiță în vârstă de doi ani, care fusese exploatată pentru reproducere și abandonată după ce a dezvoltat o hernie ombilicală. Animalul a fost operat de o asociație înainte de a ajunge în influencer și soția sa.

Acesta simte că fostul patruped, Cheluțu, i-a trimis un semn și l-a îndreptat către un alt animal care avea nevoie să fie salvat. Totodată, precizează că nu îi va lua niciodată locul, însă apariția ei în viața familiei reprezintă un nou început.

Sursa foto: Instagram

Prin această alegere, Dorian Popa transmite și un mesaj în favoarea adopției. În locul cumpărării unui animal, el a ales să ofere unei cățelușe abandonate șansa la o viață liniștită, într-o familie care o poate ajuta să se vindece atât fizic, cât și emoțional.

„După luni grele de durere, neliniște și vindecare, Cheluțu ne-a trimis un semn de Sus și ne-a îndreptat atenția către următorul suflețel pe care-l putem salva și care ne poate salva pe noi… Îngerașul nostru, o bulldogiță de 2 anișori chinuită, exploatată pentru înmulțire și abandonată în momentul în care a suferit o hernie ombilicală… A fost operată de asociație și acum este bine!! Astăzi, noi am devenit noua ei familie!! Nu îl poate înlocui pe Cheluțu, dar suntem siguri că a fost trimisă de el, prin felul în care ne-am intersectat…
Începe un drum lung, dar frumos, de vindecare, atât fizică, cât și sufletească pentru ea… Șiii: un nou nume. E surpriză deocamdată.”, a scris Dorian Popa pe rețelele de socializare.”, a spus Dorian Popa pe rețelele de socializare.

CITEȘTE ȘI: Ce cadou au primit Dorian Popa și Andreea la nuntă. Au rămas fără cuvinte: „Nu pot să cred”

Dorian Popa nu a mai avut scăpare! Vloggerul a fost luat cu asalt în parcarea subterană

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Gandul.ro
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!