Donald Trump, supărat pe aliații din NATO în contextul războiului din Iran. „Nu avem nevoie de ei”

Donald Trump, supărat pe aliații din NATO în contextul războiului din Iran. „Nu avem nevoie de ei”
Sursa foto: Shutterstock

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că țara sa nu are nevoie de NATO, după ce a fost respins de mai multe state membre ale organizației în legătură cu apelul său pentru o forță navală multinațională care să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute comerciale din lume, închisă de Iran.

Într-o declarație adresată reporterilor de la Biroul Oval, președintele SUA a descris respingerea apelurilor sale drept o „greșeală foarte prostească”, adăugând fără dovezi:

„Toată lumea este de acord cu noi, dar nu vor să ajute. Și noi, știți, noi, ca Statele Unite, trebuie să ne amintim asta pentru că ni se pare destul de șocant”, a declarat Trump, fără să aducă, însă, dovezi sau exemple, notează The Guardian.

Trump a adăugat că a crezut că Europa ar fi trimis nave de deminare pentru a ajuta la operațiunea din strâmtoare, adăugând că refuzul unor țări europene „nu este mare lucru”, dar este „nedrept” față de SUA.

Încă o dată, printre țintele lui Trump s-a numărat prim-ministrul britanic, Keir Starmer, de care Trump a spus că este dezamăgit, adăugând că relația cu Marea Britanie fusese bună înainte ca Starmer să preia mandatul.

Donald Trump, deranjat de unele state NATO

Mai mulți aliați ai SUA au pus la îndoială logica lui Trump în ceea ce privește războiul americano-israelian împotriva Iranului, aflat acum în a treia săptămână.

Într-o postare anterioară pe rețeaua sa de socializare Truth Social, Trump a criticat, de asemenea, Japonia, Australia și Coreea de Sud pentru că au declarat că nu vor trimite nave de război.

„Datorită faptului că am avut un asemenea succes militar, nu mai «avem nevoie» și nici nu ne dorim asistența țărilor NATO – NU AVUT NICIODATĂ! Nici de Japonia, Australia sau Coreea de Sud”, a scris el.

Deși a menționat că nu are în prezent un plan de retragere a SUA din Alianța Nord-Atlantică, Trump și-a exprimat nemulțumirea față de contribuțiile aliaților, în special în ceea ce privește Ucraina.

„Nu sunt tocmai încântat când îi ajutăm cu Ucraina”, a spus el.

Trump a continuat să susțină că Ucraina nu ar fi rezistat invaziei Rusiei fără asistența SUA.

„Uite, Ucraina ar fi fost distrusă într-o singură zi dacă nu i-am fi ajutat. Sincer, Ucraina ar fi fost distrusă în prima zi”, a spus el, adăugând că Kievul se bazează pe „cel mai bun echipament din lume”, furnizat de SUA.

CITEȘTE ȘI:

Noua țară pe care Donald Trump a luat-o în vizor: „Cred că voi avea onoarea de a prelua Cuba”

Donald Trump, supărat pentru că președintele Israelului nu l-a grațiat pe Netanyahu. „E slab și patetic. Bibi nu are timp de prostii”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Parada modei! Care e mai elegantă, Angela Similea sau Corina Chiriac? Verdictul stilistului Florin Burescu: „Știu să capteze atenția”
Click.ro
Parada modei! Care e mai elegantă, Angela Similea sau Corina Chiriac? Verdictul stilistului Florin Burescu: „Știu să capteze atenția”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util