Donald Trump l-a sunat pe Vladimir Putin și au vorbit despre Ucraina. Ce l-a rugat noul președinte al Americii

Donald Trump l-a sunat pe Vladimir Putin și au vorbit despre Ucraina. Ce l-a rugat noul președinte al Americii
Donald Trump, Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Președintele ales Donald Trump a vorbit cu președintele rus Vladimir Putin și a discutat despre războiul din Ucraina, potrivit unor persoane familiarizate cu situația. Aceasta a fost prima conversație telefonică dintre cei doi de când Trump a câștigat alegerile, au declarat mai multe persoane familiarizate cu chestiunea.

În timpul apelului, pe care Trump l-a preluat din stațiunea din Florida unde locuiește, el l-a sfătuit pe președintele rus să nu escaladeze războiul din Ucraina și i-a reamintit de prezența militară considerabilă a Washingtonului în Europa, a spus o persoană familiarizată cu apelul, care, la fel ca alte persoane intervievate de WASHINGTON POST, a vorbit sub condiția anonimatului din cauza naturii confidențiale a chestiunii.

Donald Trump și Vladimir Putin au discutat despre obiectivul de a aduce pacea pe continentul european, iar Trump și-a exprimat interesul pentru conversații viitoare pentru a discuta „rezolvarea războiului din Ucraina în curând”, a spus una dintre persoane.

Ce a promis Donald Trump în campania electorală

În timpul campaniei sale electorale, Trump a spus că va pune capăt imediat războiului din Ucraina, deși nu a oferit detalii despre cum intenționează să facă acest lucru. În conversații private el ar fi indicat că va susține un acord prin care Rusia să păstreze o parte din teritoriul capturat, iar în timpul apelului a ridicat pe scurt problema teritoriului, au spus persoanele familiarizate cu chestiunea.

Conversația telefonică dintre Putin și Trump vine pe fondul incertitudinii generale cu privire la modul în care Trump va reseta “tabla de șah” diplomatică a aliaților și adversarilor SUA după victoria sa decisivă din alegeri.

Cu câți lideri mondiali a vorbit Trump după alegeri

Donald Trump a declarat că a vorbit cu aproximativ 70 de lideri mondiali după alegeri, inclusiv cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski – un apel la care s-a alăturat și Elon Musk.

Oficialii ucraineni au fost informați despre conversația dintre Trump și Putin și nu s-au opus conversației, au declarat două persoane familiarizate cu chestiunea. Oficialii ucraineni au înțeles de mult că Trump va interacționa cu Putin pentru a ajunge la o soluție diplomatică pentru încheierea războiului, au spus sursele.

(Citește și: Celebrele ”Cheeky Girls” nu mai vor să fie recunoscute! Ce fac acum pentru bani și de ce se ascund de oameni)

De ce nu recurge Trump la serviciile interpreților guvernului american

Convorbirile inițiale ale lui Trump cu liderii mondiali nu sunt efectuate cu sprijinul Departamentului de Stat și al interpreților guvernului SUA. Echipa de tranziție a lui Trump nu a semnat încă un acord cu Administrația Serviciilor Generale, o procedură standard pentru tranzițiile de la un președinte la următorul.

Trump și consilierii săi sunt neîncrezători în oficialii guvernamentali de carieră după ce mai multe transcripturi ale apelurilor prezidențiale din timpul primului său mandat au ajuns în presă. „Ceilalți șefi de stat îl sună direct pe Trump”, a spus una dintre persoanele familiarizate cu apelurile.

Cum a reacționat regimul lui Vladimir Putin la victoria lui Donald Trump în alegeri

Moscova a reacționat inițial cu răceală la victoria lui Donald Trump, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spunând reporterilor că Putin nu are de gând să-l sune pe viitorul președinte al „unei țări neprietenoase care este direct și indirect implicată într-un război împotriva statului nostru”.

Dar, după aceea, Putin l-a felicitat public pe Trump pentru victoria sa, lăudând răspunsul său „bărbătesc” la tentativa de asasinat din Pennsylvania și a spus că este „gata” să vorbească cu Trump.

Donald Trump nu a prezentat un plan concret pentru a pune capăt războiului, dar el a spus că ar fi fost benefic pentru Ucraina să ajungă la o înțelegere mai devreme în război, deoarece țara continuă să piardă soldați, civili și infrastructură.

Ce a spus Donald Trump că ar fi trebuit Ucraina să facă

„Orice înțelegere – chiar și cea mai dezavantajoasă înțelegere – ar fi fost mai bună decât ceea ce avem acum”, a spus Donald Trump în timpul unui discurs ținut în Carolina de Nord în septembrie.

„Chiar și dacă ar fi făcut o afacere proastă, ar fi fost mult mai bine. Ar fi renunțat la puțin și toată lumea ar fi rămas în viață și fiecare clădire ar fi fost rămas în picioare și fiecare turn ar fi rezistat încă 2.000 de ani. Ce înțelegere putem face acum? Totul e distrus. Oamenii sunt morți. Țara este în ruine,” a spus el.

Un fost oficial american care a fost informat despre conversația cu Vladimir Putin a spus că Trump probabil nu vrea să intre în funcție cu o nouă criză în Ucraina determinată de escaladarea războiului de către Rusia, „ceea ce îl motivează să vrea să împiedice războiul să se înrăutățească”.

(Citește și: Dan Diaconescu, despre decesele bizare din Anglia. Cum intrau oamenii în moarte clinică după ce beau alcool, în trecut)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Gandul.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”