Donald Trump este indecis în privința atacării Iranului: Vom anunța în următoarele două săptămâni

Donald Trump este indecis în privința atacării Iranului: Vom anunța în următoarele două săptămâni
Donald Trump Foto: Profimedia

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, nu poate spune cu certitudine dacă se va implica în conflictul militar purtat de cel mai important aliat al țării sale, Israel, în Iran.

Luptele dintre Israel și Iran durează de o săptămână, însă toată lumea se întreabă dacă Statele Unite vor acorda asistență celui mai important aliat al său, în contextul în care, președintele SUA, Donald Trump, este un aprig contestatar al regimului de la Teheran.

„Vom clarifica toate speculațiile apărute în presă pe tema implicării SUA în conflictul israeliano-iranian. Având în vedere că există posibilitatea începerii negocierilor între părțile beligerante, nu ne putem pronunța în privința unei decizii. Președintele Donald Trump va lua o hotărâre în acest sens pe parcursul următoarelor două săptămâni”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

În primul său mandat, Trump a retras SUA din pactul nuclear semnat de predecesorul său, Barack Obama, cu Iranul și a impus regimului de la Teheran sancțiuni puternice, având suspiciunea că aceștia dezvoltă în secret un program militar dedicat realizării bombei atomice.

Citește și: Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: ”Este doar o sosie, Melania îl detestă!”

Trump, ținta tentativelor de asasinat

Preşedintele american este detestat la Teheran după ce în ultimele zile ale primului său mandat ar fi dat ordinul asasinării generalului Qasem Soleimani. Atacul s-a produs în 2020, lângă aeroportul din Bagdad, atunci când mașina generalului a fost lovită de o rachetă trimisă dintr-o dronă americană.

Iranienii nu au uitat acel incident și au promis răzbunare, însă de atunci și până acum, amenințările nu s-au materializat. Un complot privind asasinarea lui Trump ar fi fost destructurat imediat după alegerea sa ca președinte, notează Time.

Oficialii de la Teheran au dezmințit acuzațiile, pe care le-au calificat drept fabricate.

„Autoritățile de la Washington mint când spun că am încercat să le asasinăm președintele. Iranul respectă dreptul cetățenilor de a-și alege președintele. Acuzațiile fac parte din planul Israelului de a sabota relațiile dintre SUA și Iran”, declara la acel moment, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi.

Citește și: SUA au singura armă cu care pot DISTRUGE un buncăr! Cum se numește și ce țară este prima țintă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști? În urmă cu 20 de ani avea un look complet diferit. Astăzi este una dintre cele mai cunoscute vedete din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști? În urmă cu 20 de ani avea un look complet diferit. Astăzi este una dintre cele mai cunoscute vedete din România
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
Click.ro
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ilie Bolojan, alai cu SPP pentru nunta fiicei sale. Fostul premier a folosit agenții și mașina Serviciului de Protecție și Pază pentru organizarea evenimentului, inclusiv pentru a escorta o celebră femeie de afaceri de la aeroport la hotel. Gândul publică imaginile
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!