Doliu în PNL! A murit la doar câteva ore de la externare, deși fusese declarat vindecat de Covid-19

Doliu în PNL! A murit la doar câteva ore de la externare, deși fusese declarat vindecat de Covid-19
Doliu în PNL! A murit la doar câteva ore de la externare, deși fusese declarat vindecat de Covid-19

Un politician din România a murit la doar câteva ore de la externare, deși fusese declarat vindecat de Covid-19. Iată ce a pățit bărbatul.

Dragoș Turcitu, membrul al PNL Slatina, a fost internat pe 22 iulie, după ce a fost confirmat cu coronavirus. Bărbatul a primit tratament, iar starea s-a ameliorat. Ieri, politicianul a fost externat, după ce două teste au arătat că nu mai are Covid-19.

Turcitu ar fi făcut infarct

Ajuns acasă, Turcitu a început să se simtă rău și la scurt timp a decedat, scrie Antena 3. Un prieten al său a povestit că bărbatul s-a ridicat pentru a ieși la baie, acuzând dureri în brațul stâng, cel mai probabil suferind un infarct în acele momente. Dragoș Turcitu era membru PNL, iar în trecut a ocupat funcția de director al Serviciului Județean de Pază Olt. În prezent, el era salariat al Administraţiei Bazinale de Apă SHI Argeş-Vedea și tatăl a două fete minore.

Turcitu nu este singurul liberal care a murit din cauza infecției cu coronavirus. La începutul lunii iulie, un fost viceprimar liberal și om de afaceri din Botoșani s-a stins din viață, răpus de aceeași boală. 

Și primarul comunei Bălușeni, Neculai Stratulat, a încetat din viață la scurt timp după ce medicii l-au diagnosticat cu infecție cu noul coronavirus. Edilul botoșănean avea 71 de ani.

Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 52.111 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 638 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Foto: pixabay.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Click.ro
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util