Doi deținuți din Suedia au luat ostatici doi gardieni, apoi au cerut un elicopter și 20 de pizza pentru eliberare

Doi deținuți din Suedia au luat ostatici doi gardieni, apoi au cerut  un elicopter și 20 de pizza pentru eliberare

Au încercat să scape din închisoare, dar nu le-a mers! Doi deținuți dintr-o închisoare din Suedia au reușit să ia ostatici doi gardieni ai penitenciarului, iar pentru eliberarea lor aceștia au cerut un elicopter și 20 de pizza.

După aproximativ nouă ore de negocieri, gardienii au fost eliberați fără ca nimeni să fie rănit, a transmis purtătoarea de cuvânt a administraţiei penitenciare suedeze. Deținuții au fost transferaţi la poliţie pentru audieri.

Gardienii, care au fost eliberaţi în două etape în cursul serii, „nu au fost răniţi şi vor merge la familiile lor”, a declarat Stina Lyles, purtătoarea de cuvânt a penitenciarului, pentru AFP.

Miercuri, în jurul orei locale 12.30, doi deţinuţi din centrul penitenciarului de înalta securitate Hällby, în apropierea oraşului Eskilstuna, au reuşit să pătrundă în spaţiul rezervat gardienilor. În interior se aflau doi gardieni care au fost luaţi ostatici. Potrivit unui reprezentant al închisorii, „a fost trimis un mediator la faţa locului şi poliţia a fost mobilizată”.

Potrivit mai multor media suedeze, două condiţii au fost puse pentru eliberarea ostaticilor: un elicopter pentru a fugi şi 20 de pizza cu carne kebab care să fie împărţite între deţinuţi.

„Da, mai multe pizza au fost livrate”, a confirmat Stina Lyles pentru AFP. O pizzerie locală, Hällby Pizzeria, a confirmat, de asemenea, ca a onorat comanda neobişnuită, explicând că a rămas fără carne.

„Administraţia închisorii nu a spus prea multe când a comandat. Şi nu am fost plătit, doar au venit, au luat pizza şi au plecat”, a declarat la postul naţional de televiziune SVT Beshar Toma, angajat al pizzeriei.

Cei doi deţinuţi, ambii executând lungi pedepse pentru crimă, au fost transferaţi la secţia de poliţie urmând a fi audiaţi, potrivit forţelor de ordine.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Click.ro
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tribunalul București a motivat plasarea sub control judiciar a lui Rusen și Georgescu. Dosarul urmează să fie transmis Curții de Apel București
Gandul.ro
Tribunalul București a motivat plasarea sub control judiciar a lui Rusen și Georgescu. Dosarul urmează să fie transmis Curții de Apel București
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute