Decizia unui tribunal din Egipt. O prezentatoare cunoscută a fost condamnată la moarte

Prezentatoare din Egipt, condamnată la moarte. Foto: Instagram

Un tribunal din Cairo a decis condamnarea la moarte a prezentatoarei TV Sarah Khalifa și a altor unsprezece persoane, într-un dosar amplu de producere și trafic de droguri, potrivit presei oficiale egiptene.

Cazul a atras atenția publică din cauza notorietății prezentatoarei, cunoscută pentru emisiunea „Mission Impossible”, axată pe teme de securitate și criminalitate.

Decizia unui tribunal din Egipt

„Khalifa și 11 alte persoane au fost condamnate la moarte prin spânzurare pe baza acuzațiilor de formare a unui grup infracțional organizat specializat în procurarea materialelor folosite la fabricarea drogurilor, cu intenția de a le trafica, și deținerea și portul de arme și muniții neautorizate”, notează publicaţia Al-Ahram.

Sentința a fost emisă după consultarea Marelui Muftiu al Egiptului, procedură obligatorie în cazurile care implică pedeapsa capitală. Decizia poate fi contestată prin apel.

Investigația a scos la iveală că Sarah Khalifa deține o clinică de chirurgie estetică și o companie de producție specializată în organizarea de evenimente, activități care, potrivit autorităților, ar fi fost folosite pentru a masca operațiunile ilegale.

O prezentatoare cunoscută a fost condamnată la moarte

În același dosar, ziarul Akhbar Al-Youm a relatat că inculpații au fost acuzați că „fabricau droguri sintetice cu intenția de a le trafica, importând din străinătate materialele folosite în procesul de producție”.

Conform informațiilor publicate de Al-Ahram, autoritățile au confiscat peste 750 de kilograme de droguri și materii prime, au descoperit două apartamente transformate în laboratoare clandestine și au găsit arme și muniții neautorizate. Într-un dosar separat, instanța a decis condamnarea lui Khalifa și a altor inculpați la cinci ani de închisoare pentru răpirea și agresarea unui tânăr.

Egiptul aplică pedeapsa cu moartea pentru infracțiuni precum omorul premeditat, terorismul, anumite forme de viol și traficul de droguri. Conform Comisiei Egiptene pentru Drepturi și Libertăți, în anul 2025 au fost pronunțate 541 de condamnări la moarte în Egipt.

CITEŞTE ŞI: Dana Marijuana a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare! Decizia nu este definitivă

Frații Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT. Bunuri de aproape 1 milion de euro, la un pas de a fi confiscate

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Afaceristul român a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani”
Prosport.ro
Afaceristul român a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Click.ro
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util