Probleme în paradis! După doar trei luni de când și-a unit destinele cu actuala soție, Cătălina, Daniel Onoriu dă semne că între el și aleasa lui ar avea loc o despărțire. Ce se întâmplă între cei doi, de fapt?
Daniel Onoriu, celebrul pilot de raliuri, este cunoscut pentru trecutul controversat, plin de procese și probleme cu legea. După ce a încheiat divorțul cu Isabela, Daniel și-a găsit alinarea în brațele Cătălinei, iar cei doi păreau mai fericiți ca niciodată. Mai mult, vestea căsătoriei lor a luat prin surprindere pe toată lumea. Acum, la puțin timp de la marele eveniment, pare că situația amoroasă a luat o întorsătură neașteptată.
După o perioadă dificilă pentru pilot, în care mama lui a necesitat intervenția urgentă a medicilor și a fost internată pentru probleme grave de sănătate, relația lui Daniel Onoriu cu Cătălina pare că este pe final. Cel puțin, asta reiese din analiza conturilor de socializare ale acestuia.
Dacă ne uităm pe profilul lui Daniel Onoriu, vom vedea că fotografiile în care se afla alături de soția lui au fost șterse, iar relația lor pare că nu ar fi existat niciodată, ea nefiind prezentă deloc pe pagina personală a pilotului de raliuri.
În mod normal, decizia de a șterge fotografiile cu partenerul de viață apare atunci când drumurile voastre se separă. Totuși, despărțirea nu a fost confirmată de cei doi.
Așa cum spuneam, în luna octombrie a anului trecut Daniel Onoriu a ajuns, din nou, în fața ofițerului de Stare Civilă. Acesta și partenera sa au decis să facă pasul cel mare și păreau cât se poate de fericiți. La momentul respectiv, Daniel Onoriu avea doar cuvinte de laudă despre noua lui soție și spunea că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și a adus-o în viața sa. Mai mult, bărbatul era sigur că va îmbătrâni lângă noua sa parteneră.
„E o femeie mai mult decât minunată. M-am ascuns de presă în ultimul timp și nu am vrut să vorbesc despre relația mea. Pe Cătălina a trimis-o Dumnezeu din cer, mi-a ascultat rugăciunea pe care o fac în genunchi aproape zilnic, iar Dumnezeu s-a îndurat de mine și mi-a ascultat rugăciunea și m-a binecuvântat cu cel mai minunat om de pe planetă.
Ne iubim așa cum nu credem că se poate și e un semn clar de la Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunea și iată că Dumnezeu a făcut o minune. Ne respectăm, ne iubim maxim, ne protejăm, ne mângâiem, de oferim momente de tandrețe, familia ei e oficial familia mea, familia mea e oficial familia ei”, a declarat Daniel Onoriu, potrivit spynews.ro.