Dan Diaconescu, revoltat după meciul România-Kosovo: ”Suntem ultima scursură a Europei”

Dan Diaconescu, reacție tranșantă /Foto: Social media

Partida dintre România și Kosovo de seara trecută a fost una care a generat multe reacții. Meciul de pe Arena Națională s-a terminat în mod neașteptat, cu abandonul kosovarilor și cu tricolorii care au așteptat zeci de minute, în frig, fluierul final. Întreg scandalul de pe Arena Națională a dat naștere la numeroase controverse, iar Dan Diaconescu a avut o reacție tranșată după cele întâmplate și spune că România a ajuns „ultima scursură a Europei”.

Vineri, 15 noiembrie, România a jucat împotriva celor de la Kosovo pe Arena Națională. Adversarii tricolorilor au iscat un scandal, după care au ieșit nervoși de pe teren în prelungirile meciului și au refuzat să mai joace. Mai exact, în ultima fază a meciului a izbucnit un conflict între Amir Rrahmani și Denis Alibec. Jucătorul oaspeților a avut un comportament necorespunzător față de atacantul român, iar ulterior le-a cerut colegilor să părăsească suprafața de joc.

(CITEȘTE ȘI: DAN DIACONESCU ȘI-A UIMIT FANII: „SUNT LA MASĂ FIX CU VIITORUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI”)

Dan Diaconescu, reacție tranșantă după meciul România-Kosovo

Deși arbitrul Morten Krogh a încercat timp de câteva zeci de minute să îi convingă pe jucătorii din Kosovo să revină pe teren, nu a reușit. În tot acest timp, jucătorii români au rămas pe teren, în frig și au așteptat decizia finală.

Ei bine, toate aceste lucruri au iscat numeroase discuții și revoltă. Printre cei care au avut o reacție tranșantă după meci s-a numărat și Dan Diaconescu. Acesta spune că România a fost, din nou, umilită.

„Suntem cea mai umilită națiune din Europa. Vă dau exemplul meciului de aseară. Deci, 50 de minute au ținut pe jucătorii noștri în frig, în teren. În timpul ăsta, cei de la FIFA se rugau de kosovari să reintre în teren. Păi dacă situația era inversă, pe orice teren din lumea asta, nu mai vorbim că jucam și acasă, România cred că era exclusă din toate competițiile. Așa țară am ajuns, umilită. Suntem ultima scursură a Europei”, a spus Dan Diaconescu, în cadrul unei emisiuni.

De asemenea, fostul patron de la OTV spune că aceste lucruri se întâmplă din cauza conducătorilor pe care țara noastră i-a avut de-a lungul timpului și care nu au făcut nimic bun.

„Din ce cauză? Din cauza celor care ne-au condus de 34 de ani. Iar eu vreau să îmi iau o revanșă. De aia vă zic de George Simion. Eu văd că ar fi singurul din cei 14  care ar putea să oprească umilința la care suntem supuși pe unde ne prind străinii.

La un meci de fotbal ca ăla de aseară, cu 50.000 de oameni în tribună să nu îți fie rușine tu ca arbitru, tu ca observator, să îi lași pe ai noștri în frig și ăia să stea în autocar. Sau să te rogi de ei. În condițiile în care România pe unde este prinsă este… și cu banii luați”, a mai spus Dan Diaconescu.

(VEZI ȘI: DAN DIACONESCU, DEZVĂLUIRI TULBURĂTOARE DESPRE MOARTEA LUI SILVIU PRIGOANĂ: ”EL TUȘEA CA UN OM CARE S-AR FI ÎNECAT!” ULTIMA PROMISIUNE CĂTRE FONDATORUL OTV)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Afaceristul român a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani”
Prosport.ro
Afaceristul român a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Click.ro
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util