Cutremur puternic în România! Institutul Național de Cercetare și dezvoltare pentru fizica pământului anunță că în România a fost înregistrat un nou cutremur, în zona Vrancea.
Seismul s-a produs la ora 5.13, după-amiaza. Cutremurul a avut o magnitudine de 3,4 grade pe scara Richter și s-a înregistrat la adâncimea de 83 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea orașelor Slănic-Moldova (45 km), Covasna (48 km), Tîrgu Ocna (48 km), Onești (49km), Nehoiu (50 km).
Cel mai mare cutremur din acest an produs în zona Vrancea a fost în 9 ianuarie, având magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter, epicentrul seismului fiind în judeţul Buzău. Anul trecut, trei seisme cu magnitudinea de peste 4,5 grade pe scara Richter s-au înregistrat în zona Vrancea, cel mai puternic având 5,8 grade, produs în 28 octombrie.