Un seism cu magnitudinea estimată la 6,8 de agenţia niponă de meteorologie s-a produs marţi seară în largul prefecturii Yamagata, în nord-vestul ţării, iar autorităţile au emis o avertizare de tsunami, relatează AFP.
Un val de un metru ar putea lovi coasta de nord-vest a Honshu – cea mai mare insulă a Japoniei – de-a lungul prefecturilor Yamagata, Niigata şi Ishikawa, potrivit estimărilor Agenţiei Naţionale de Meteorologie, informează agerpres.ro.
Epicentrul cutremurului, produs în jurul orei 22:22 la o adâncime de circa zece kilometri, a fost stabilit la o distanţă de 85 de kilometri de insula Honshu, notează Press Association şi Reuters.
Potrivit Serviciului Geologic al SUA (USGS), cutremurul a avut magnitudinea 6,5 şi nu au fost înregistrare victime şi pagube materiale imediate.